Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R. a desfăşurat vineri, 9 aprilie, între orele 10 şi 20, o acţiune la nivel naţional pentru combaterea vitezei excesive şi a altor abateri grave ce pun în pericol siguranţa circulaţiei. Prioritatea poliţiştilor a fost reducerea numărului acidentelor de circulaţie şi a victimizării participanţilor la trafic. Poliţiştii sibieni care acţionau pe DN 14, în comuna Ruşi, l-au depistat pe S. Ilie în timp ce conducea un autovehicul, în interiorul localităţii, cu 111 km/oră. Bărbatului i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de trei luni şi i-a fost aplicată o amendă contravenţională. Pe acelaşi sector de drum naţional, a fost depistat şi S. Mircea în timp ce conducea un autovehicul, în interiorul localităţii, cu 107 km/oră. Bărbatului i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de trei luni şi i-a fost aplicată o amendă contravenţională. La nivelul judeţului nostru, poliţiştii au reţinut vineri 37 de permise de conducere, dintre care 5 pentru depăşirea limitei legale de viteză cu mai mult de 50 de km/oră, 17 pentru depăşiri neregulamentare, alte 15 permise carnete fiind „săltate” în municipiul Sibiu pentru neacordarea priorităţii de trecere la pietoni şi autovehiculelor.
La nivel naţional, cei 3.400 de poliţişti prezenţi pe drumurile publice din întreaga ţară au supravegheat traficul rutier şi au măsurat viteza de deplasare a autovehiculelor cu 900 de aparate radar şi cu un elicopter din dotarea Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. 654 de conducători auto au fost depistaţi comiţând diferite abateri care au atras şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Au fost, aşadar, constatate 47 de situaţii în care cei de la volan se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, 133 de cazuri de neacordare a priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, 75 de cazuri de nerespectare a semnificaţiei culorii roşii a semaforului, 246 de depăşiri neregulamentare şi 153 de cazuri de depăşire cu mai mult de 50 km pe oră a limitei maxime de viteză admise pe sectorul de drum respectiv.
Pe 8 decembrie 2023, la ora 12, în Sala Multimedia din Casa Albastră vă invităm să luați parte la proiecția...
Pe 8 decembrie 2023, la ora 12, în Sala Multimedia din Casa Albastră vă invităm să luați parte la proiecția...
Sibiu Magic Show își deschide cortina în seara de 6 decembrie cu două spectacole fascinante pentru întreaga familie: „Mistere Magice”...
Sibiu Magic Show își deschide cortina în seara de 6 decembrie cu două spectacole fascinante pentru întreaga familie: „Mistere Magice”...
Ziua Marii Uniri – 1 Decembrie 1918 – Sărbătoarea națională a României, ne oferă prilejul să rememorăm momentul istoric ce...
Ziua Marii Uniri – 1 Decembrie 1918 – Sărbătoarea națională a României, ne oferă prilejul să rememorăm momentul istoric ce...
Anul acesta școlar reprezintă pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Regina Maria din Sibiu un eveniment deosebit, marcat de împlinirea...
Anul acesta școlar reprezintă pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Regina Maria din Sibiu un eveniment deosebit, marcat de împlinirea...
Senatorul PSD de Sibiu, Claudiu Mureșan, a depus la Senat, în această săptămână, un proiect legislativ menit să simplifice procedurile...
Senatorul PSD de Sibiu, Claudiu Mureșan, a depus la Senat, în această săptămână, un proiect legislativ menit să simplifice procedurile...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea...