Tribuna
PNL
Anul acesta
Reţeliştii au spart asfaltul de 1.300 de ori
Sorana MAIER
1676 vizualizari
Reţeliştii au spart asfaltul de 1.300 de ori
Aproximativ 1.200 din aceste săpături au fost deja refăcute. Primarul Klaus Iohannis spune că din estimările sale, numărul intervenţiilor de urgenţă la reţele ar trebui să scadă la jumătate după lucrările care se fac pentru înlocuirea reţelelor de apă, canal şi gaz.
Defecţiunile care au apărut anul acesta la reţelele de gaz, apă sau canalizare au dus la peste 1.300 de săpături în străzile din oraş.
"Sunt multe astfel de intervenţii. Eu nădăjduiesc ca după lucrările ample de modernizare făcute de societatea de gaz şi de societatea Apă-Canal să scadă drastic numărul de intervenţii, fiindcă acesta este scopul - să înlocuim reţelele foarte vechi, care au foarte des defecte. După ce se finalizează modernizarea pe care o are în lucru societatea de gaz şi se finalizează proiectul de Pos Mediu al societăţii Apă-Canal, ar trebui, potrivit estimărilor mele, ca numărul intervenţiilor pe an să scadă sub jumătate faţă de ce avem acum", a explicat ieri, în conferinţa de presă, primarul Sibiului, Klaus Iohannis.
Cele mai multe intervenţii le-au avut societatăţile de gaz şi apă-canal. Gazul a avut 631 de intervenţii de urgenţă şi 68 de cuplări. Dintre acestea DPC a refăcut carosabilul în 593 de locaţii.
Intervenţiile la reţelele de apă şi canalizare au fost în număr de 627, deja sunt refăcute 536 dintre acestea, iar Electrica a intervenit în 45 de locaţii şi în 34 dintre ele carosabilul este refăcut.
DPC a lucrat pe tot parcursul acestui an la refacerea defectelor cu patru echipe, iar acum, societatea subordonată Consiliului Local continuă reparaţiile, intervenind pe străzile Putnei, Ţiţeica şi Lungă.



comentarii
8 comentarii

UN adevarat record BRAVOoooooooooooo!?!!!
dumitru
16.11.2012 08:22
Foarte proasta calitatea asfaltului folosit de DPC la reparatii cat si a lucrarilor propriuzise. De ce nu se discuta niciodata aceasta problema? Intotdeauna vinovatii sunt cei care sapa strazile, nu vreau sa-i scuz dar DPD-ul ce scuza are?
ioan
16.11.2012 09:09
Vorba ceea: "doi descarcă, trei
periscop
16.11.2012 09:21
Uite ca am mai stabilit un record, musai sa fim pe primul loc in toate cele! La coruptie si lucru facut de mantuiala, dar pe bani multi, nu ne intrece nimeni.
observer
16.11.2012 09:49
Eu,as intreba Primaria si d-ul Primar pe banii cui,cu nervii suntem la pamant !!!!!!!!!!!! inainte de alegeri erea totul in regula !?
goofy
16.11.2012 11:08
De ce nu anuntati strazile pana cand nu se ia apa .
Pe hipodrom nu este apa.
mia
16.11.2012 11:37
amendatii sa le sara dinti..un sibina daca parcheaza neregulamnetar i se ridica masina..corect...dar retelistii...mai ales Eon...n-au nici o treaba...si bine zice Ioan...strazi proaspat reasfaltate de Dpc..sunt mai proaste ca unele de ani de zile ...
adiarc
16.11.2012 14:48
Sa nu zic zece mii de euro, da macar o mie de euro pentru o groapa de strada nou asfaltata, unde puteau si trebuiau sa refaca si retelele, de ce nu li se da amenda ? Se poate raspunde ca nu e hotarare de consiliu local... Da cine o dat hotararea cu ridicatu masinilor de catre o firma privata si acuma incep procesele pierdute de primarie ? si cine o decis marcarea de parcari la mai putin de 50 de metri de intersectii, in contra Regulamentului de aplicare a OUG 195 din 2002?... Io merg cu bicicleta, sa nu ma prinda fratii birt...
cel ce propune
16.11.2012 19:01
Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia