Tribuna
PNL
Răspunsuri lui Marian 2.
Răspunsuri  lui Marian 2.

Continui răspunsurile, din dorința de a limpezi și pentru mine aceste probleme. Mai ales că unele, precum cea care urmează, nu m-au preocupat.

Întrebarea a doua: Credeți că dreptul de vot acordat femeilor a amenințat dreptul de vot al bărbaților? Apropo, știți care a fost poziția Bisericii în această problemă?

Încercare de răspuns: Marian, nu cred că are rost o atare întrebare și am să explic de ce. Nu doar că Biserica ține extrem de mult la imaginea femeii în sinodalitatea ei, am să mă explic imediat, ci și cultivă o cultură a comunicării responsabilității fără de care Biserica ar fi simplă comunitate de interes nu comunitate cu deschidere eshatologică. Să ne înțelegem, Republica cea mai veche din lume este Athosul, oricât de mult ar uita specialiștii, întemeiată prin prezența unei femei aflate în drum spre Cipru, unde era episcop Lazăr cel Înviat. Femeia era Maica Domnului. Dacă citim istoria Bisericii, putem reveni asupra unor titluri în discuțiile ulterioare, vedem că Biserica nu are doar colecții de ziceri ale Părinților (numite Pateric) ci și ale Maicilor (numite Materic sau Matericon). Din ele învățăm despre democrația din colectivitățile creștine, inclusiv a celor cu o constituție exclusiv feminină (mănăstiri). Hotărârile se iau în comun, stareța este cea care dispune o serie de hotărâri și le propune spre discutare și se alcătuiește un așa numit, azi, comitet duhovnicesc al mănăstirii. Dialogul pe teme administrative ori pe teme duhovnicești era forma cea mai amplă de democratizare a vieții creștine. Vorbeau puțin și lucrau foarte mult, multe din instituțiile sociale ale bisericii (orfelinate, case de bătrâni, școli, spitale) erau conduse de femei. Și nu, dreptul la vot nu limita dreptul bărbaților care împărțeau cu ele misiunea. Aceste drepturi sunt identificabile și în Regulamentul Șagunian care prevedea, în acord cu Tradiția Bisericii, o serie de drepturi din care se va cristaliza mai apoi un organism de conducere al parohiei alcătuit numai din femei care se numește până astăzi comitetul parohial. Sibiul a strălucit prin experiența prezenței feminine. Imediat după 1907 sunt consemnate două profesoare care predică în Catedrală, la vremea Războiului de Independență sau în contextul gravelor situații din 1916-1918 avem un Comitet remarcabil pentru sprijinirea problemelor legate de război. Nu, nu erau numai soții de preoți ci și o serie de Doamne care îndeplineau funcții de învățătoare, profesoare ori asistente medicale. Energice și impresionante în soluții. La Brașov o femeie era susținută de Biserică să fie prima președintă a Crucii Roșii, o șcheiancă Maria Baiulescu. Sunt exemple disparate istoric dar toate vădesc sprijinul Bisericii pentru orice inițiativă feminină în domeniul democratizării. Efortul e remarcabil dacă te gândești că prin 1883 Noua Zeelandă oferea dreptul la vot femeilor în vreme ce Biserica le chema să voteze, cel puțin în Ardeal, în probleme de cheltuieli administrative, organizare educațională și asistență socială.

            Acum să revenim la vot. Un articol foarte bun al Monicăi Negru (Din istoria Consiliului Național al Femeilor Române și a mișcării feministe) consemnează câteva nume ale liderelor care au reușit să se impună într-o lume care, spunea Maria Buțureanu (Femeia. Studiu social, 1921) era marcată de „fanatismul religios și lipsa totală de cultură”. Ea le numește pe Doamnele din înalta societate care începuseră emanciparea. I-aș fi dat dreptate, recitindu-i cartea ieri, dacă nu aș fi remarcat din studiul Monicăi Negru că una dinte primele personalități proeminente ale feminismului românesc și internațional a fost Principesa Alexandrina Gr. Cantacuzino. Alte două nume marcante au fost Claypso C. Botez și Zoe Gr. Râmniceanu. Ce le unea pe cele trei în biografie? Toate trei făceau parte și erau membre fondatoare a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române înainte de a întemeia și pune în funcțiune Consiliul Național al Femeilor Române (CNFR) din care avea să facă parte și Maria Baiulescu, amintită deja, și alte femei care aveau preocupări și în viața Bisericii. Sigur că datele de referință le redau succint, merită citit material mai mult. Poate că merită să citim conferințele Principesei Alexandrina Gr. Cantacuzino despre Rolul Bisericii Ortodoxe în dezvoltarea neamului românesc (1921) sau paginile ei despre Rostul femeii în viața socială și politică (1927) ori remarcabila Femeile în fața dreptului la vot (1929). Sau să republicăm, pentru ideea de istorie a mișcării de la feminitate la feminism, conferința Mama (1929). Aveau să primească acest drept abia în 1938 (femeile peste 30 de ani și cu instrucție) într-o Constituție impusă de dictatura lui Carol al II-lea. Nu eram ultima țară a Europei. Cu atât mai puțin în raport cu statele care alcătuiesc America. Dacă citim atent presa vremii și documentele, vei vedea că au avut probleme exact de unde nu te-ai aștepta: de la Ion Heliade Rădulescu, Titu Maiorescu (cu un text despre darwinismul social înfierat de un teolog al vremii)  ori Tudor Arghezi. Susțineau emanciparea oameni ca Alexandru Vlahuță și Aurel Lazăr, deputat din Oradea Mare. Poate cândva ne vom face timp să citim articolele lui Nicolae Bălan din Telegraful Român ori mulțimea de articole publicate de tinerii teologi ai Sibiului în Revista Teologică pentru a înțelege modul de susținere în construcție al efortului femeilor vremii.

            Exercițiul democratizării dreptului femeii la vot a dus la apariția sa ca drept la sufragiu universal sub comuniști, în Constituția din 1948. Ceea ce, nu-i așa, nu-i scade din importanță. Inclusiv în timpul dictaturii carliste și apoi antonesciene Biserica, nu doar Ortodoxă, a oferit femeilor dreptul manifestării vocației politice. Dovada? Multele femei arestate sub comuniști care au fost acuzate de activitate politică. Să ne înțelegem, aici nu pomenim doar tinerele ce îmbrățișaseră doctrina naționalistă. Deci, nu, Mariane. Bărbații nu se simt limitați prin votul femeilor, din contră devin tot mai binevoitori- se pare. Nu uita că până acum câteva săptămâni eram conduși în funcții cheie ale Județului Sibiu de distinse Doamne. Nu, Biserica nu s-a opus emancipării ei, chiar dacă pare că citările sunt mai importante decât adevărul. Gândește-te că întreg mecanismul de emancipare prin școală și cultură se baza pe sprijinul Bisericii de care astăzi, vai, uităm cu bucurie. Cred însă că feminitatea nu poate fi singurul argument al ocupării unei funcții ori a asumării unei misiuni. Din nefericire realitatea zilnică ne dovedește că s-a ratat startul în ce privește principala funcție în Executiv. Și sunt la fel de supărat pentru asta ca tine, prietene. Nu, Mariane, oricât nu ți-ar veni să crezi, Biserica nu a fost nici străină nici dușmană emancipării femeii, chiar dacă unele texte și exemple mă pot contrazice. Sunt nefericitele fracturi ale conștiinței noastre ca Țară. E drept că merită amintit și modul „democratic” în care, la o vreme, femeile românce din zona Sibiului, au fost tratate de emancipații conaționali transilvani, sprijiniți dese ori de puterea lor bisericească, obicei al vremii. Poate că o vom povesti împreună pe pace, ca între contemporani lucizi.

Cu prietenie C.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
jidvei

qhouse sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia

Publica anunturi