Raluca Turcan: Alături de colegii parlamentari din PNL am depus o nouă inițiativă legislativă prin care se RENUNȚĂ LA SUPRATAXAREA CONTRACTELOR PART-TIME.

Acasa >

Articol

Sute de mii de oameni sunt afectați de prevederile actuale ale legii, iar prin această inițiativă situația lor se va îndrepta, multe contracte de muncă vor fi scoase din economia subterană, încasările la bugetul consolidat vor crește, iar presiunea bugetară a asistenței sociale va scădea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

  • PNL consideră că munca trebuie încurajată, nu suprataxată. E obligatoriu să susținem mai mult acea Românie care muncește.

  • Atunci când ceva nu merge, trebuie să avem inteligența și flexibilitatea să admitem și să corectăm.

  • PNL pledează pentru un stat corect și eficient, care respectă munca în cadrul legal și combate în forță munca la negru.

 

Situația curentă: Modul în care sunt taxate, în prezent, contractele cu timp parțial de muncă creează o mare inechitate, fiind o măsură profund injustă. Este o nedreptate să suprataxezi un angajat care lucrează doar câteva ore pe zi.

Aspectele negative care necesită îndreptare: Ministerul de Finanțe și-a propus colectarea mai multor bani la buget. Însă, rezultatul este contrar: munca la negru este încurajată, crește numărul șomerilor, iar oamenii care lucrează pe bani puțini sunt cei mai afectați. Măsura și-a mai demonstrat ineficiența și în urmă cu câțiva ani.

Argumente suplimentare: La momentul introducerii ei, măsura a fost justificată de argumentul taxării celor care lucrează la negru. Combaterea muncii la negru se face prin realizarea de către instituțiile de control ale statului a îndatoririlor de serviciu, nu prin penalizarea celor care lucrează câteva ore pe zi.

Modificarea propusă: Din cauza efectelor negative, propunem ca baza de calcul pentru contribuția la asigurările sociale de sănătate (datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial) să fie reprezentată de venitul efectiv realizat. Astfel, se renunță la raportarea la salariul de bază minim brut pe țară, care are o valoare mai mare decât venitul brut realizat de contribuabil.

Efectele acestei inițiative: Revigorarea înregistrării de noi contracte de muncă part-time și reducerea semnificativă a muncii la negru. Impactul bugetar va fi pozitiv, atât pe componenta de venituri (creșterea încasărilor prin impozitarea salariilor și prin contribuțiile de asigurări), cât și pe cea de cheltuieli (diminuarea costurilor cu asistența socială).

Necesitatea modificării: Dacă legea nu este modificată acum, vor fi loviți sute de mii de oameni care vor rămâne fără asigurări de sănătate, care vor avea perioade de gol în contribuțiile la piloanele de pensii I și II și care vor rămâne fără vechime în câmpul muncii.

Traseul legislativ: Inițiativa PNL a fost depusă la Camera Deputaților și va intra în dezbaterea Comisiei de specialitate, care în acest caz este cea de Muncă și Protecție Socială. Ca inițiatori suntem deschiși la sugestii, așteptăm amendamente care să îmbunătățească acest proiect. Sperăm ca raportul Comisiei de Muncă și celelalte avize necesare să fie primite într-un timp scurt, pentru a intra mai repede la votul din plen. Sute de mii de oameni așteaptă această modificare!

 

În cazul în care apare întrebarea ”De ce a fost PNL de acord cu această inițiativă în vară, atunci când a fost modificat Codul Fiscal?”:

• Noi am spus foarte clar încă de atunci că această măsură a fost propusă de PSD, care deține și Ministerul de Finanțe și cel al Muncii.

• La negocierile pe Codul Fiscal, PNL și-a asumat clar sprijinul pentru mediul de afaceri și ne-am luptat pentru măsuri cât mai eficiente fiscal, care să nu destabilizeze economia și atragerea de investiții. Și aici reamintim păstrarea cotei unice, neintroducerea impozitării progresive sau a unei suprataxări a companiilor, de asemenea inițiative ale PSD.

• Perioada de la introducerea acestei măsuri până în prezent ne demonstrează că aceasta nu și-a îndeplinit scopul declarat de PSD la acel moment. Mai mult de atât, măsura a dus la dispariția netă a zeci de mii de contracte de muncă.

• PNL își asumă, așadar, corectarea acestei situații prin această inițiativă legislativă.

16 februarie 2023 la 15:47

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 oră
„Operațiunea flotant” sau cum să faci baie gratis la Ocna Sibiului
Practica solicitării vizei de flotant pentru a-ți putea înscrie copilul la o altă școală decât cea de care...
Actualitate
4 min de citit
acum 7 ore
Până la alegeri va fi urât. Şi de alegeri la fel. Nu doar meteorologic vorbind
Scriam fix cu o săptămână în urmă că "După alegeri va fi urât. Chiar şi meteorologic vorbind". Aşa...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Miriuță, după înfrângerea de pe ”Municipal”: ”Puteam scoate mai mult dacă eram mai atenți”. Acuză că l-au înjurat spectatorii…
Antrenorul echipei ieșene, Vasile Miriuță, a recunoscut, la final, în conferința de presă, că echipa sa ar fi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Stoichiță a venit să-l vadă pe Ianis Stoica. ”Poate îi vine mintea la cap!” Internaționalul de tineret a avut ceva probleme medicale
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după finalul meciului cu CSM Poli...
Actualitate
2 min de citit