Fiind vorba de un subiect de actualitate şi mai ales despre faptul că este şi Sibiul în această ecuaţie, am contactat-o pe Raluca Amariei pentru a afla mai multe detalii privind demisia sa din USR şi cauzele care au dus la acest gest.
- "USR poate și trebuie să răspundă nevoilor oamenilor, să fie vocea clară şi de netăgăduit a României în Europa." Aşa scrie în prezentarea vicepreşedintelui USR Raluca Amariei de pe pagina oficială a USR”. "...Un fel de partid, unde se dictează şi se votează pe o singură voce, unde dialogul constructiv a fost înlocuit cu "cine nu e cu noi e împotriva noastră" şi unde vocile care denunţă nereguli sau doar exprimă public păreri personale sunt reduse la tăcere ori, simplu, eliminate din partid" Cum de ai ajuns de la prima opinie a ta (de pe pagina oficială a USR) la ultima, cea care anunţă oficial demisia din Uniune?
- Se spune că omul sfințește locul. Un partid este reprezentat de membrii lui, valorile și conducerea aleasă (sau numită în unele cazuri mai putin democratice). USR a pornit ca un partid de la firul ierbii, ținând la loc de cinste valori ca democrația, transparența, competența, anticorupția. În momentul în care acestea se pierd, se golește conținutul, rămân doar câteva cuvinte înșirate în statut si texte colorate distribuite online. Mi s-a spus că aşa e în politică, trebuie să mă obişnuiesc cu decizii importate luate de majorităţi la limită, să am stomac, ficat şi mai puţin bun-simţ. Or, asta este calea către vechile partide, tocmai cele pe care blamăm. Distanţa dintre prima şi ultima declaraţie marchează întocmai modul în care USR s-a transformat. USR a făcut greşeli, însă mai trist e că nu a învăţat din ele.
- Cum a reacţionat conducerea USR la anunţul tău?
- Încă din toamna lui 2017, când au început să plece oameni din partid, am tras un prim semnal de alarmă. USR începea să meargă pe o direcâie greşită. Răspunsul şefului de partid a fost tranşant: „unul pleacă, vin alţi 10”. Astfel că nu mă aşteptam nici acum la o reacţie din partea actualei conduceri. Nu m-a contactat nimeni din Biroul Naţional.
Pe de altă parte, sunt fericită să vă spun că am primit sute de telefoane şi mesaje de susţinere de la foști şi actuali colegi şi sper eu, viitori susținători. Am fost impresionată de numărul mare de oameni care îşi doresc o alternativă la modul îmbâcsit de a face politică în ţara noastră.
- Problemele din interiorul USR expuse în postarea în care anunţai demisia, nu puteau fi discutate-rezolvate în interiorul partidului? Ai încercat să le expui în discuţiile cu conducerea sau în cadrul şedinţelor?
- În perioada în care am fost vicepreședinte, până în 2019, am ridicat constant în ședințele Biroului National problemele legate de sancțiunile arbitrare, de gestionarea sesizărilor în funcție de apartenența la tabere, de promovarea pe criterii de loialitate în dauna competenței, deţinerea de informaţii-cheie ale USR în cerc restrâns, doar de apropiaţii preşedintelui, cum ar fi datele sondajelor realizate de USR sau lista angajaţilor partidului, plătiţi din bani publici.
Pot spune că asta mi-a atras și revocarea din poziția de președinte al filialei Sibiu, încă de la începutul lui 2018, unul dintre „capetele de acuzare” fiind acela că „nu sunt un om de echipă”, în sensul că am îndraznit să votez împotriva unor propuneri ale echipei Barna. Chiar dacă problemele se discutau în ședințe, uneori chiar în cadru mai larg în interiorul partidului, în final ele ajungeau să fie tranșate la vot în BN unde preşedintele avea majoritate. După Congres, în noua componență a Biroului National, modul de lucru pe tabere a devenit oficial – având majoritatea, echipa Barna impunea deciziile prin vot, iar dialogul și negocierea temelor sensibile s-au redus la minimum.
A fost o dezamăgire să constat că unii colegi din Biroul National, care se plângeau la început că PSD impune legi în Parlament fără dezbatere profitând de majoritate, au ajuns să aplice aceleași metode în interiorul USR.
- Consideri că USR este un partid neomarxist? Ei se consideră ca fiind de centru-dreapta...
- Consider că etichetele simplificatoare sunt dăunătoare în politică. Dar mulți au tendința să le aplice. Iar prin unele decizii, poziții publice și initiative legislative, USR a furnizat în mod constant muniție celor care l-au etichetat ca partid neomarxist. În realitate, USR s-a vrut a fi de la început o „uniune”, Nicușor Dan a atras în jurul său o mulțime destul de „pestriță” de oameni de stânga sau de dreapta, conservatori, progresiști dar și foarte mulți oameni pentru care aceste distincții doctrinare erau secundare față de dorința de a îndrepta problemele unanim acceptate cu care se confrunta România: corupția, lipsa de transparență în administrație, numirile politice la toate nivelele, justiția, sănătatea, educația.
Între timp, două lucruri au devenit evidente: în primul rând, că e greu să-ți păstrezi neutralitatea, unele decizii politice vor reflecta inevitabil o poziționare doctrinară. În al doilea rând, că o minoritate vocală și organizată va conta mai mult decât o majoritate tăcută.
- Demisia ta survine din cauză că nu ai "prins" o funcţie de top cu avantaje sau chiar că ai fi fost de la început un "infiltrat" în USR pentru a-l discredita? Cum răspunzi acestor acuzaţii?
- Acuzația cu infiltrarea este ridicolă, dar probabil că „prinde” la unii obișnuiți cu astfel de metode. Dacă voiam să discreditez USR-ul, aș fi făcut-o probabil din poziția de vicepreședinte și aș fi ales un moment cu impact maxim, de exemplu campania electorală. Iar dacă voiam să „prind” o funcție de top, mi-aș fi adus și eu prietenii în partid ca să obțin majoritatea în filială sau aș fi tranzacționat voturi cu alte filiale, cum am auzit că se practică mai nou prin USR..
Sunt voci din interiorul partidului care te acuza de "naţionalism"
- Cred, asemenea lui Pete Ţuţea, că cine nu-şi iubeşte ţara nu are ce căuta în politică.
- Vei continua activitatea politică sau nu?
- Până în 2016 nu mi-am pus problema de a intra într-un partid, cu atât mai puţin potrivit mi se pare acum să mă gândesc la al doilea. Pe de altă parte, am învăţat mult în aceşti patru ani şi mi-ar părea rău ca experienta asta să se piardă. Voi lua o decizie în viitorul apropiat.
A consemnat Dumitru CHISELIŢĂ
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Junii Sibiului, la Viena, 2014 |
Junii Sibiului, la Viena- 2014 |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Premiera nationala in chirurgia valvei aortice |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |