Tribuna
AFF
PSD Sibiu: O nouă realizare a primarului din Poiana Sibiului
ADVERTORIAL
2038 vizualizari
PSD Sibiu: O nouă realizare a primarului din Poiana Sibiului

Adrian Iovi și echipa pe care o coordonează la Primăria Poiana Sibiului au reușit să câștige, ieri, un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 1.901.277 de lei. 
Proiectul cuprinde reabilitarea și anveloparea clădirii în care se află sediul Primăriei, precum și montarea a două stații de încărcare pentru autovehiculele electrice, în centrul comunei. Stațiile de încărcare rapidă, de mare putere, sunt extrem de importante pentru locuitorii din zonă, dar și prin prisma faptului că vor atrage mulți turiști care călătoresc cu autovehicule electrice sau hibrid, spre Transalpina.

”Atunci când ești serios, îți dorești să faci lucruri și ai o echipă bună în jurul tău, rezultatele nu întârzie să apară”, spune primarul Adrian Iovi.

“Îl felicit pe Adrian! Este un primar tânăr, ambițios, care vrea să demonstreze tuturor că și în comuna Poiana Sibiului se pot atrage fonduri și realiza lucruri benefice pentru cetățeni. Mă bucur că PSD Sibiu are în componență tineri de anvergura lui Adrian Iovi!”, apreciază deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Organizația Județeană PSD Sibiu

 






comentarii
9 comentarii

Iar îl promovați pe nulitate asta de trif?
Beschiu
02.02.2023 12:00
Iar te oftici ca a mai facut ceva Trif?
@ beschiu
02.02.2023 12:10
si apa potabila la robinete cand o sa avem ?
ochiul ager
02.02.2023 12:15
tTe intreb @beschiu-- cine a facut acel extraordinare lucruri??? daca numai -trif- atunci felicitari lui- daca numai primarul- atunci felicitri primarului dar ma indoiesc fara banii de la popu latie se facea un mare -ciuciu- si mai ales nu va mai falitii atata cu psd-- fiindca nu toti cetatenii comunei sunt psd-isti sa va fie rusine fiindca ignorati pe cei ce de fapt trebuie sa fie laudati-- adica -CETATEANUL DE RAND - nu lichelele
02.02.2023 20:03
Domnule Trif vad ca v-ati facut prieten cu ciobanii din Poiana .Ma intreb -¿Oare cand va faceti prieten si cu ciobanii din Rasinari ? ca sa bagati gazul, ca ne incalzim ca in Epoca Primitiva cu lemne de foc pentru care trebuie sa platim 1000 de Euro-incalzirea pentru o iarna.
stanuta alboiu
02.02.2023 21:05
Mare realizare pentru Poenari reabilitarea sediului primăriei. Dacă Trif vroia le făcea si aeroport. Locuitorii din Rasinari să stea liniștiți, se ocupă Trif de gaze.
03.02.2023 08:34
"Omul sfinteste locul"! Meritul este doar al primarului. Dl Trif a profitat de ocazie ca sa-si faca reclama electorala.
Cititescu
03.02.2023 09:32
domule Trif am aflat ca sunteti pieton pentru 90 zile pentru pileala la volan !
reusit exemplu da PSD !
kkt
04.02.2023 16:52
Si ceva canabibis…
Gap
04.02.2023 20:46
Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

pensiunea casa buna

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
AFF
Licitatie publica

ACCENT MEDIA