PSD Sibiu: Adrian Bibu (PNL) vrea dublarea taxei de salubritate pentru sibieni

Acasa >

Articol

Printr-o manevră nedemnă, domnul Adrian Bibu, președintele organizației municipale PNL Sibiu și candidatul PNL pentru Primăria Municipiului Sibiu în 2024, a încercat să determine creșterea tarifelor de sortare, compostare și transfer al deșeurilor prin aprobare tacită în Consiliul Local Sibiu. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei trei membri liberali ai comisiei juridice și pentru administrație publică pur și simplu nu s-au prezentat la comisie, astfel că proiectul aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de astăzi, 22.09.2023, care avea nevoie de avizul acestei comisii, nu a putut fi dezbătut și votat. Proiectul prevedea mandatarea reprezentantului Municipiului Sibiu pentru un vot împotriva majorării tarifelor, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare lntercomunitară ECO Sibiu.  

Îl somăm pe domnul Bibu să apere interesele sibienilor și nu, așa cum obișnuiește, interesele unei societăți comerciale care gestionează colectarea, sortarea și compostarea deșeurilor în județul Sibiu! Pentru că, an de an, aceste tarife au fost majorate peste limita suportabilității!

Domnul Bibu este și administrator public al județului Sibiu și, împreună cu conducerea Consiliului Județean, a ratat, din pură incompetență, proiectul de 210 milioane de euro care asigura Sibiului gestionarea integrată a deșeurilor, astfel încât cantitatea eliminată la groapa de gunoi să scadă foarte mult și, implicit, și facturile pe care sibienii le plătesc către societatea respectivă.

După ce ratezi un astfel de proiect esențial pentru sibieni, să vii cu o astfel de șmecherie ieftină în Consiliul Local Sibiu neprezentându-te în comisie doar pentru a trece tacit aceste majorări, pentru orice om cu bun simț este strigător la cer!

Nu am crezut că liberalii sibieni, îndemnați de liderul lor, domnul Bibu, pot fi în stare de o asemenea mârșăvie politică, îndreptată împotriva sibianului de rând!

PSD reacționează de fiecare dată când sibienii sunt atacați și le apără interesele! 
Organizația Municipală a PSD Sibiu și-a mandatat reprezentanții în Consiliul Local să voteze împotriva acestei încercări de creștere aberantă a taxei de salubritate.

Organizația PSD Sibiu

22 septembrie 2023 la 18:44

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 51 minute
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 12 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit