Tribuna
Proiect privind o nouă modalitate de acordare a concediilor medicale în perioada stării de urgență, publicat pe site-ul CNAS
Laura BUCIU
2653 vizualizari
Proiect privind o nouă modalitate de acordare a concediilor medicale în perioada stării de urgență, publicat pe site-ul CNAS

Pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (www.cnas.ro) a fost publicat, în transparență decizională, un proiect de Ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care propune noi reglementări asupra modului de acordare a concediilor și indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate pe perioada instituirii stării de urgență.

Potrivit proiectului, documentul care atestă starea de carantină a persoanei asigurate, în baza căruia este eliberat certificatul de concediu medical, se poate trimite de către direcţiile de sănătate publică persoanelor aflate în această situaţie şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

De asemenea, adeverinţa privind dovada asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii poate fi eliberată de către angajatori şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

„Certificatele de concediu medical acordate pentru risc maternal, în perioada stării de urgenţă, se eliberează şi se plătesc fără avizul medicului de medicina muncii. Certificatele de concediu medical, eliberate în perioada stării de urgenţă de către un medic curant din ambulatoriul de specialitate sau din spital se depun direct la plătitorii de indemnizaţii de asigurări, fără viza medicului de familie. Certificatele de concediu medical, eliberate în perioada stării de urgenţă, se pot transmite şi prin mijloace electronice  de transmitere la distanţă, astfel: de către medicii curanţi către persoanele asigurate; de către persoanele asigurate către plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate (angajatori, CAS-uri, )”, se arată în proiectul de Ordin de ministru.

 

Forumularele se depun în 60 de zile

 

Formularele originale ale certificatelor de concediu medical, respectiv exemplarele 1 (alb) şi 2 (roz), se depun de către persoana asigurată la plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, în termen de 60 de zile calendaristice de la data eliberării acestora, potrivit proiectului.

„Certificatele de concediu medical se pot acorda şi la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei stării de urgenţă instituită prin Decretul nr. 195/2020, în următoarele situaţii: în caz de sarcină şi lăuzie (numai concediu medical pentru maternitate); pentru perioada de internare în spital; pentru imobilizare în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor, numai de către medicul ortoped/chirurg; situaţii pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale peste 90 de zile; în caz de carantină; pentru risc maternal; pentru îngrijirea copilului bolnav; pentru asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă și care au urmat un tratament în străinătate pentru afecţiuni care nu pot fi tratate în ţară, precum şi pentru cei care îşi pierd capacitatea de muncă în timp ce se află în altă ţară în interes de serviciu sau în interes personal; pentru asiguraţii cu afecţiuni cardiovasculare, SIDA/neoplazii/tuberculoză”, se arată în proiect.

Reprezentanții CNAS reamintesc și faptul că au fost modificate OUG 158/2005 și Legea 399/2005, acte normative care conțin reglementări privind modul de acordare a concediilor și indemnizațiior de asigurări sociale de sănătate.

 

Situații speciale

 

Astfel, persoanele asigurate au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă fără îndeplinirea condiției de stagiu de asigurare. Mai exact, concediul și indemnizația de carantină se acordă și persoanelor asigurate care nu au realizat stagiul de cotizare complet, de 6 luni. Certificatele de concediu medical acordate care cuprind a 91-a zi și cele care depășesc 183 de zile se eliberează și se decontează fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

Aceste reglementări sunt valabile pe perioada stării de urgență instituită prin Decretul 195/2020 și au ca scop prevenirea îmbolnăvirilor.

Pe lângă măsurile ce vor fi aplicate pe perioada instituirii stării de urgență,  proiectul de Ordin comun MS - CNAS cuprinde o serie de reglementări pe termen lung, printre care și eliberarea certificatelor pentru concedii medicale persoanelor neasigurate pe teritoriul României, dar care intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale sau a acordurilor, înţelegerilor, convenţiilor sau protocoalelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, care atestă incapacitatea de muncă şi durata probabilă a acesteia.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA