Tribuna
Fabrica Sevis
Programul Naţional „Sănătate pentru Sate”: 50 de vârstnici din Coveș au fost consultați gratuit
Programul Naţional „Sănătate pentru Sate”: 50 de vârstnici din Coveș  au fost consultați gratuit

Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Social-Filantropic şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu au desfăşurat sâmbătă, 17 aprilie, o nouă activitate socio-medicală din cadrul Programului Naţional „Sănătate pentru Sate” al Patriarhiei Române. Mai mult cadre medicale au oferit consultaţii în cadrul unei caravane pentru un grup ţintă de 50 de persoane defavorizate şi vârstnice din localitatea Coveş, judeţul Sibiu, unde nu este acces la asistenţă medicală, neexistând în prezent nici un cabinet de medicină de familie sau dispensar, spun reprezentanții Mitropoliei Ardealului.

Potrivit acestora, programul „Sănătate pentru sate” este implementat la nivel de eparhie începând cu anul 2015, după ce a fost preluat de la Patriarhia Ortodoxă Română, în urma încheierii unui parteneriat Stat-Biserică cu Ministerul Sănătăţii şi produce efecte sociale şi medicale pozitive în folosul comunităţii. De asemenea, are ca scop facilitarea asistenţei medicale persoanelor defavorizate (social, vârstă înaintată, statut de neasigurat în cadrul Sistemului CNAS, persoane cu dizabilităţi, persoane nedeplasabile, pacienţi cu boli cronice, cu nivel educaţional redus, etc.) din localităţile din mediul rural de pe raza Judeţelor Sibiu şi Braşov.

„Cele 50 de persoane au beneficiat de consultaţii gratuite de medicină generală şi cardiologie, testarea şi verificarea parametrilor de glicemie şi hemoglobină,  iar la sfârşit au primit gratuit medicamentele prescrise pe reţetele din această activitate şi pachete cu alimente prin Proiectul eparhial “Cămăruța milosteniei”! Ne bucurăm că am reuşit ca în cei şase ani de existenţă (peste 40 de ediții) a acestui program în eparhia noastră, să oferim consultaţii gratuite, profilaxie dentară şi medicamente unui număr de aproximativ 3000 de persoane defavorizate, cu vârstă înaintată, din localităţi fără medic de familie”, precizează Marius Talmaţchi, inspector eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului şi coordonator la nivel local.

Consultații specializate

Prin urmare, la solicitarea şi implicarea directă a preotului paroh, mai multe persoane au fost sprijinite material şi consultate.

„Derularea acestui program reprezintă o atenție deosebită, îndreptată spre persoanele din comunitatea noastră. Oameni de diferite vârste şi cu diferite probleme s-au bucurat că au beneficiat de consultații specializate și totodată de medicamente, pe baza rețetelor eliberate în urma controlului efectuat, precum şi de ajutoare materiale, constând în alimente. Îi suntem recunoscători Bunului  Dumnezeu și îi mulțumim  Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului,  pentru binecuvântarea acordată, ca această acțiune să se deruleze în parohia noastră. De asemenea îi felicităm și le mulțumim foarte mult cadrelor medicale voluntare şi partenerilor, care au venit astăzi să aducă mângâiere tuturor celor care au beneficiat de consultaţii, Spitalului Orașului Agnita, și doamnei director a Școlii GD Teuch Agnita!”, spune  Andrei Iancu, preotul paroh din Coveş.

„A trecut un an de când suntem în această pandemie, încercăm cu paşi mărunţi să ne adaptăm dar conştientizăm faptul că oamenii au nevoie de oameni, iar sănătatea noastră, a tuturor, este cea mai importantă, astfel că  ne bucurăm de încă o ediţie a proiectului ,,Sănătate pentru sate” în localitatea Coveş, un sătuc de lângă Agnita. Noi toţi, voluntari, medici şi asistenţi împreună, cu ajutorul bunului Dumnezeu am reuşit să consultăm 50 de persoane de toate vârstele, cu precădere peste 65 de ani, populaţia cu risc în momentul de faţă. Se spune că dăruieşti puţin când dai din lucrurile tale, dar atunci când dai din tine însuţi dăruieşti cu adevărat”, conchide dr. rezident Andreea Achim.

 





comentarii
1 comentarii

Foarte frumos Doamne Ajuta!
21.04.2021 13:35
Din aceeasi categorie
A.D.I. Eco Sibiu

Festivalul 25 ore de teatru non-stop

Muzeul Astra

Guitar Meeting

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia