Profesorii sibieni, campioni la declarat venituri din meditaţii: locul doi pe ţară

Profesorii sibieni se află pe locul doi pe plan naţional, după cei din Bucureşti, la realizat venituri din meditaţii, a transmis PROTV, citând surse ANAF. Meditatorii sibieni au realizat, anul trecut, 15 milioane de lei, mai puţin decât colegii lor bucureşteni (peste 40 milioane) şi peste clujeni (14 milioane)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În total, conform ANAF citată de aceeaşi sursă, 11.734 de profesori au declarat că au făcut bani din meditaţii, în sumă totală de 169.000.000 lei. La un număr de peste 240.000 de cadre didactice din România, cantitatea de profesori care fac meditaţii şi îşi mai şi declară banii făcuţi este, totuşi infimă. De unde reiese că mulţi nu îşi declară veniturile din meditaţii, ceea ce e cam pe lângă lege, nu doar imoral.

Nu ştim însă situaţia fiscală a profesorilor care, de săraci ce sunt, sunt nevoiţi să se ocupe de curierat după orele de şcoală (mai ştiţi ştirea din vremea grevelor?) sau cea socială a celor care care mor sau au murit de foame de la salariile foarte extrem de mici (conform declaraţiilor "din sistem" din vremea aceloraşi greve). 
În altă ordine de idei, vom avea un val de construcţii sau achiziţii de case la Bucureşti, pentru că, aşa cum ştim, din meditaţii îţi poţi permite aceasta, exemplu fiind Sibiul. (D.C.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată
07 octombrie 2024 la 16:39
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 minute
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 10 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 18 ore
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit