FITS 2022
Tribuna
Primarul sădenilor, Valentin Ivan, reînvie mândria pentru portul popular
Adrian POPESCU
484 vizualizari

Primăria şi Consiliul Local al comunei Sadu organizează azi, 22 Iunie 2022 începând cu ora 17,00 în sistem hibrid din Sala Mare a Căminului Cultural, vernisajul tematic dedicat iei şi portului popular – CONVORBIRI DESPRE IE, MODĂ şI TEZAUR. În cadrul acestui eveniment vor fi vernisate două expoziţii: una organizată de Biblioteca Astra, iar cea de-a doua de către Şcoala Populară de Arte şi Meserii Ilie Micu din Sibiu. Expoziţia rămâne deschisă pentru public până duminică 26 iunie 2022. Totodată, Sala Mare a Căminului Sadu va găzdui un muzeu tematic cu exponate ale tezaurului viu şi elemente din portul tradiţional al comunei. Vor participa artişti populari din comună şi din alte comunităţi în şezătoare.  Invitaţi de onoare sunt - Andreea Ciortea, Răzvan Pop şi Dan Nanu. În afară de personalităţi marcante ale conservării şi promovării iei şi portului tradiţional românesc care au confirmat prezenta la Sadu,  iniţiatorii au decis  să vină şi în sprijinul celor care nu pot participa live. Astfel, prin format online vor avea intervenţii  dr. Florica Zaharia (Conservator Emerita, The Metropolitan Museum of Art), Director şi Co-proprietar al Muzeului Textilelor din Băiţa, judeţul Hunedoara, Andreea Tănăsescu (fondator şi preşedinte a Asociaţiei La blouse roumaine) din Bucureşti; din Statele Unite ale Americii, Bogdan Ban- Asociaţia Romanians of DC – Washington. Moderatorul dezbaterilor este Rodica Popa Comăniciu. În cadrul programului grupul Zâmbete şi Acorduri va asigura partea muzicală a acestui eveniment de importanţă naţională.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

Campanie de comunicare

Turul ciclist al Sibiului

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Compa
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA