Tribuna
PNL
Primăria Sibiu pregătește modernizarea podurilor peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia
Sorana MAIER
1340 vizualizari
Primăria Sibiu pregătește modernizarea podurilor peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia

Modernizarea unora dintre cele mai tranzitate poduri peste Cibin din Sibiu este pregătit de administrația locală în această perioadă, iar pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu din această lună este inclus un proiect de hotărâre prin care se solicită aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea și extinderea podurilor peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia.

“În această zonă există două poduri alăturate. Podul din amonte, cu două benzi, a fost construit în 1938 și se află într-o stare tehnică precară, motiv pentru care vom construi un pod nou în locul acestuia, unul cu trei benzi. Podul din aval îl reabilităm și îl vom aduce la standardul celui nou ca amenajare. Prin această investiție, mobilitatea în acest nod de trafic va fi mult îmbunătățită, mai ales pentru circulația dinspre și spre zona industrială vest”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Primăria Sibiu a realizat printr-o firmă specializată studiile și proiectarea pentru acest obiectiv de investiții a cărui valoare a fost estimată la 26,3 milioane de lei.

Podul vechi din amonte va fi demolat și se va construi un pod nou, cu trei benzi de circulație. Două dintre benzi vor intra în sensul giratoriu de la intersecția cu străzile Maramureșului și Malului, iar a treia bandă va asigura accesul direct spre strada Maramureșului, fără să mai conducă traficul în girație, fluidizându-se astfel circulația, mai ales la orele de vârf. Se va crea un trotuar nou pentru pietoni și o pistă de biciclete atât pe pod, separat de trotuar, cât și pe sub bolta podului, urmând să fie conectate cu pistele care urmează a fi realizate pe malurile Cibinului. Podul nou va avea 56 de metri lungime și o lățime de 16 metri, cu trotuare de 1,5 metri lățime și piste pentru biciclete late de 1 metru, potrivit Primăriei Sibiu.

La podul din aval, construit în 1999-2000, se vor executa lucrări de refacere a structurii care îl susține pentru a-i asigura o structură de sprijin separată de podul din amonte care va fi dezafectat. Trotuarele și carosabilul vor fi înnoite, creându-se un aspect unitar cu podul nou care va fi construit în amonte, și va fi amenajată și o pistă pentru biciclete în dublu sens.

În zona ambelor poduri va fi creat un sistem de iluminat public nou, precum și un sistem de iluminat arhitectural.

Următoarea etapă în acest proiect este organizarea unei proceduri de achiziție pentru execuția lucrărilor.

 

 

 





comentarii
5 comentarii

Nu vreau sa-mi imaginez ce trafic frumos vorm avea in Sb peste 10 ani cand va fi gata acest pod.
Mister69
20.10.2020 15:42
Pentru coana ziarista:Cate poduri sunt pe Sos.Alba Iulia ce tranverseaza raul Cibin.
gogu
20.10.2020 19:16
Gogule, n-ai citit articolul si te bagi aiurea-n seama...
@gogu
21.10.2020 09:37
pentru@gogu.Cititorule ai citit titlul articolului si daca l-ai citit ce a-i inteles?.
gogu
21.10.2020 17:12
Ce se spune in titlu. Mai citeste si vei intelege si tu...
@gogu
21.10.2020 21:50
Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Comunicat de presa final

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia