Primăria Sibiu cumpără 65 de stații de încărcare a autovehiculelor electrice

„Primăria Sibiu a inițiat procedura pentru achiziția a 65 de stații pentru reîncărcarea vehiculelor electrice, în cadrul proiectului de modernizare și extindere a transportului public în zona metropolitană a municipiului Sibiu. Valoarea estimată a investiției finanțate din fonduri europene prin PNRR este de 9,5 milioane de lei, termenul de depunere a ofertelor fiind 16 decembrie 2024. Din cele 65 de stații, 45 vor fi montate în Municipiul Sibiu, 6 în orașul Cisnădie și câte 2 în orașul Ocna Sibiului, în Șelimbăr, Șura Mare, Șura Mică, Cristian, Poplaca și Roșia. Aceste stații vor putea fi utilizate de publicul larg.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Proiectul pentru extinderea transportului public din Municipiul Sibiu spre localitățile din zona Metropolitană avansează. Procedura de achiziție pentru 6 autobuze de 10 metri s-a încheiat prin semnarea contractului, termenul de livrare a acestora fiind de 6 luni. De asemenea, procedura de achiziție pentru 30 de autobuze de 12 metri este aproape finalizată. Unul dintre ofertanți a depus o contestație, aceasta fiind însă respinsă de CNSC, astfel încât după ce decizia devine definitivă vom putea încheia contractul. Acum inițiem și achiziția pentru 65 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice și hibride care vor fi amplasate atât în Municipiul Sibiu, cât și în localitățile care fac parte din ADI Transport Metropolitan”, a spus primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

Prin acest contract se vor achiziționa: 26 de stații cu câte 2 puncte pentru încărcare lentă (22 kW); 39 de stații cu câte un punct pentru încărcare rapidă (50kW) și un punct de încărcare lentă (22KW).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Stațiile vor avea ecrane LED tactile, un sistem de control a accesului prin tehnologie RFID și vor fi conectate la un sistem de management la distanță, care va indica locația, starea de funcționare, cantitatea de energie consumată pentru încărcările efectuate și informații privind plățile efectuate. În Municipiul Sibiu există deja 14 stații publice duble pentru încărcarea autovehiculelor electrice”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria municipiului Sibiu.

 

 

Autor
30 octombrie 2024 la 09:21
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 24 minute
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 10 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 18 ore
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit