Tribuna
PNL
Prima parcare multietajată din Sibiu. 320 de locuri și o investiție de 23,8 milioane lei
Sorana MAIER
8441 vizualizari
Prima parcare multietajată din Sibiu. 320 de locuri și o investiție de 23,8 milioane lei

Sibiul va avea prima parcare supraetajată în aproximativ un an și jumătate. Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a semnat marți contractul pentru realizarea proiectului tehnic și pentru construcția propriu-zisă a parcării supraterane multietajate din cartierul Hipodrom III, în perimetrul delimitat de bulevardul Mihai Viteazu, Aleea Taberei, Liceul Constantin Noica și strada Nicolae Iorga. Lucrarea o va realiza Asocierea SC Geiger Proiecte Construcții SRL & SC Geiger Transilvania SRL, fiind prezenți la sediul Primăriei pentru semnarea contractului Alexandru Radu, directorul firmei SC Geiger Proiecte Construcții SRL și Ovidiu Simen, director regional SC Geiger Transilvania SRL.

“Aceasta va fi prima parcare multietajată de mare capacitate pe care o construim, valoarea investiției din bugetul local ridicându-se la 23,8 milioane de lei. Va urma cea subterană din Piața Gării și cele două parcări supraterane care vor îngloba piața Cibin și piața Vasile Aaron, precum și locuri de parcare în instalații de tip smart parking în zonele aglomerate din cartiere”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Parcarea supraterană va avea subsol, parter, trei etaje și un etaj retras, care va oferi 320 de locuri de parcare. Aceasta va fi dotată cu un sistem automat de acces, stații de încărcare pentru mașini electrice, iluminat public eco-eficient și un sistem de supraveghere cu camere video. Suprafața desfășurată a parcării însumează peste 9.000 de metri pătrați, amprenta la sol măsurând 1.600 de metri pătrați.

Zona adiacentă parcării va fi amenajată cu spații verzi, locuri de joacă și relaxare și alte 100 de locuri de parcare care vor fi mai bine sistematizate, urmând să fie realizat și un nou sistem de iluminat public, noi trotuare și alei.  

“Având în vedere experiența pe care o avem în astfel de proiecte, vom depune toate eforturile pentru a finaliza proiectul mai repede decât termenul contractual pentru că suntem conștienți că este un obiectiv public important pentru Sibiu”, a declarant Alexandru Radu, directorul firmei SC Geiger Proiecte Construcții SRL.

Conform contractului, în termen de 4 luni constructorul va preda proiectul tehnic, iar apoi va avea la dispoziție 14 luni pentru a ridica construcția.

 

 






comentarii
4 comentarii

De ce ati dat-o cotita cu parcarea subterana de la Piata Cibin? De ce sa o faceti supraterana? In alte tari se poate construi in siguranta in subteran si langa curs de apa si langa catedrale vechi de sute de ani. Chiar nu se poate si la noi?
2cents
28.07.2020 15:57
Trage tare,doamna primar,ca doar vine alegerile.Daca nu s-a facut pana acuma vrei sa le faci in 3-4 luni.
gogu
28.07.2020 20:32
mie mi se pare ieftina , pana se termina va costa dublu , ca mai intra un lift sau 2 mai intra 2 terminale de plata ,ceva bariere ,ceva camere de supraveghere , numai de nu ar face statii de incarcare la etaj ....
emil
28.07.2020 21:51
Da, da...ingrasarea porcului in ajun se cheama. Poate nu ati observt de 1-2 luni cum "infloresc" proiectele si promisiunile. Desi de 4 ani , in afara de 2-3 cartiere reabilitate la misto , nu a miscat NIMIC, NIMIC ,NIMIC doamna primar.
sibianul
29.07.2020 14:18
Din aceeasi categorie
jidvei

qhouse sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia