Tribuna
Prima creșă din Avrig va fi construită cu fonduri europene. 70 de locuri și clădire nouă pe un teren de 2,7 hectare
Sorana MAIER
3948 vizualizari
Prima creșă din Avrig va fi construită cu fonduri europene. 70 de locuri și clădire nouă pe un teren de 2,7 hectare

Localitatea Avrig va avea în premieră o creșă, pe care autoritățile locale o vor construi cu ajutorul unui proiect cu finanțare europeană, dar și cu o contribuție consistentă de la bugetul local.

Investiția din cadrul cererii de finanțare ”Construire creșă în orașul Avrig, împrejmuire imobil și drum de acces”, constă în construirea și dotarea unei creșe cu cinci grupe, care va asigura toate funcțiunile impuse de normele actuale în domeniu, realizarea de alei și amenajări exterioare, împrejmuire și construirea unui drum de acces în incinta proprietății de pe strada Gheorghe Lazăr, nr. 37, în imediata vecinătate a Ansamblului castelului Brukenthal, monument de interes național datat în a doua jumătate a sec. XVIII, până în sec. XIX.

Primăria orașului Avrig, în calitate de solicitant și de beneficiar al asistenței financiare nerambursabile va implementa acest proiect, pentru a realiza unul dintre obiectivele Strategiei de dezvoltare a orașului Avrig, pentru cel puțin 70 de copii care vor beneficia de serviciile de educație timpurie. Noua creșă va avea un regim înălțime D+P, cu o suprafață construită de 695 mp, din care suprafața desfășurată a clădirii este de 1625 mp, pe o suprafață de teren de peste 2,7 hectare. Valoarea totală a proiectului este de 7.954.712,50 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAP, în calitate de Autoritate de Management, este de 2.456.909,68 lei, respectiv 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului (aproximativ: 528 mii euro), ținând cont de valoarea neeligibilă din cererea de finanțare, în sumă de 5.447.661,80 lei, inclusiv TVA. Investițiile vor fi gata până în 31 iulie 2022.

   ”În urma unei atente analize a cererilor existente și a lipsei unei infrastructuri de educație antepreșcolară la nivelul întregii Unități Administrativ-Teritoriale Avrig, Primăria a decis construirea unei creșe cu funcțiuni bine definite ca amplasament, cu relații de circulație modern pentru a sprijini astfel desfășurarea procesului instructiv-educativ de implementare a metodelor pedagogice actuale. Se va echipa și dota noua creșă cu echipamente și mobilier nou, de calitate și adaptat utilizatorilor. Astfel, părinții care doresc să-și știe copiii încadrați într-un sistem de învățământ performant, chiar înainte ca micuțul să împlinească 2 ani, vor avea posibilitatea să le ofere copiilor servicii complexe de îngrijire, supraveghere și educație timpurie”, a declarat Adrian-Dumitru David, primarul orașului Avrig.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Pastravaria Laita
Licitatie publica

accentmedia