Din cei 114 micuţi înscrişi la cea de-a treia ediţie a Festivalului "Prietenii Muzicii" din cadrul "Pro Piano România", 41 sunt din Sibiu. Ei se vor întrece, în perioada 6-8 martie, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, în Sala Festivă a Corpului A, etaj 2.
Copiii cu vârste cuprinse între cinci şi 18 ani s-au putut înscrie la una dintre cele trei secţiuni ale concursului: tineri care studiază pianul ca instrument principal, în şcoli şi licee de muzică, tineri care iubesc pianul, dar îl studiază opţional, fie la palatele copiilor, case de cultură sau în particular, şi ansamblu la patru mâini pe un pian.
Festivalul urmăreşte să încurajeze învăţarea unui instrument muzical, considerând că muzica contribuie la dezvoltarea capacităţilor mentale ale copiilor, crearea unui cadru organizat de manifestare artistică şi muzicală în care tinerii îşi pot prezenta şi compara calităţile tehnico-interpretative însuşite, oferirea unei alternative constructive de petrecere a timpului liber şi o posibilitate de direcţionare optimă a atenţiei şi a potenţialului de manifestări multiple ale copiilor.
La nivel naţional, organizatorul evenimentului este Fundaţia Culturală "Pro Piano România", înfiinţată în 1996, la Bucureşti. La Sibiu, cea care a iniţiat această competiţie este profesoara de pian Enikő–Maria Orth, care are medalia "Meritul pentru Învăţământ clasa I".
Astăzi sunt acordate diplome de excelenţă, de merit, de participare şi premii speciale, din partea Fundaţiei "Pro Piano România". De asemenea, copiii vor putea primi şi premii în bani, din partea arhitectului Mircea Ţibuleac, preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România - Filiala Sibiu. Va fi susţinut şi un recital de pian de către Andreea Cicireagă - Moisescu, câştigătoarea celei de-a doua ediţii a festivalului.
Evenimentul de la Sibiu este sprijinit de Biblioteca Judeţeană ASTRA, UAP Sibiu şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. Intrarea este liberă.
Pe 8 decembrie 2023, la ora 12, în Sala Multimedia din Casa Albastră vă invităm să luați parte la proiecția...
Pe 8 decembrie 2023, la ora 12, în Sala Multimedia din Casa Albastră vă invităm să luați parte la proiecția...
Sibiu Magic Show își deschide cortina în seara de 6 decembrie cu două spectacole fascinante pentru întreaga familie: „Mistere Magice”...
Sibiu Magic Show își deschide cortina în seara de 6 decembrie cu două spectacole fascinante pentru întreaga familie: „Mistere Magice”...
Ziua Marii Uniri – 1 Decembrie 1918 – Sărbătoarea națională a României, ne oferă prilejul să rememorăm momentul istoric ce...
Ziua Marii Uniri – 1 Decembrie 1918 – Sărbătoarea națională a României, ne oferă prilejul să rememorăm momentul istoric ce...
Anul acesta școlar reprezintă pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Regina Maria din Sibiu un eveniment deosebit, marcat de împlinirea...
Anul acesta școlar reprezintă pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Regina Maria din Sibiu un eveniment deosebit, marcat de împlinirea...
Senatorul PSD de Sibiu, Claudiu Mureșan, a depus la Senat, în această săptămână, un proiect legislativ menit să simplifice procedurile...
Senatorul PSD de Sibiu, Claudiu Mureșan, a depus la Senat, în această săptămână, un proiect legislativ menit să simplifice procedurile...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea...