Tribuna
Presupus agresor sexual, prins de un polițist aflat în timpul liber
Presupus agresor sexual, prins de un polițist aflat în timpul liber
Foto cu caracter ilustrativ © www.facebook.com/politiasibiu

Un polițist sibian, aflat în timpul liber pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, a observat, în noaptea de 30 aprilie, un bărbat care a atins în zona intimă o femeie. Acesta a intervenit rapid, l-a imobilizat pe bărbat și a solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Secției 1 de Poliție Urbană Sibiu.

Bărbatul a fost identificat. Este vorba de un sibian în vârstă de 62 de ani, iar în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

În data de 5 mai, în urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Secției 1 de Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. 





comentarii
6 comentarii

Politistul constiincios nu l-a lasat mos sa se bucure ca a atins o femei, ca in rest...Ce bucurii mai are? Carnea s-a scumpit, trufandalele din piata nu-s pentru buzunarul lui...
07.05.2021 06:58
Prietene, daca era nevasta sau fiica ta atinsa de un mos, nu cred ca mai gandeai asa.
@
07.05.2021 07:42
Ai dreptate. Dar nevasta sau fiica mea i-ar fi dat o poseta in cap sa uite si cum il cheama!
@
07.05.2021 11:00
Ce sa-i faci.Nu toti avem neveste si fiice culturiste. Intrebarea e: pe cine apara politistul? Ziaristii aveau si ei un titlu de senzatie: Mos bagat in spital de o gagica super sexy!
@
07.05.2021 11:14
Nu trebuie sa fie culturiste ca sa anihileze un mos care numai sa pipaie mai poate...
07.05.2021 15:35
Hai ca la 60 e cum ii mai turbat! Poate la 90 face o femeie ce vrea cu el
@
07.05.2021 21:45
Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

Tursib S.A

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Sibiu Blues Nights 1st Edition
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA