Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi un mesaj către românii din Diaspora, îndemnându-i să nu vină acasă pentru sărbătorile de Paști. Șeful Statului a explicat că românii de peste hotare ne sunt dragi, dar în acest an nu se poate să ne vedem, situația fiind dificilă, granițele închise, iar revenirea în țară presupunând o carantină de 14 zile.
„Un cuvânt doresc să spun și despre românii din afara granițelor, despre românii din diaspora. Se apropie sărbătorile pascale. Trebuie să le spunem cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă de sărbători. În Europa practic nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat. Iar atunci când totuși vin în țară, conform normelor în vigoare stabilite de experți, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină, de la caz la caz. Și atunci ce rost ar avea să vină, ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puțin două săptămâni? Așadar, transmiteți pe toate canalele: românii din afara granițelor ne sunt dragi. Ne dorim să-i vedem, ne-am dori să fim împreună, dar în acest an, de aceste sărbători nu se poate. Este trist, dar trebuie să fim sinceri pentru a nu crea așteptări care pe urmă nu se împlinesc”, a spus președintele Iohannis, joi, când a prezidat o videoconferință cu prim-ministrul României, ministrul Afacerilor Interne, prefecții și șefii instituțiilor publice deconcentrate pe tema gestionării epidemiei COVID-19.
Iohannis le-a explicat responsabililor din județe faptul că starea de urgență a fost decretată pentru a proteja românii de răspândirea acestei boli, de răspândirea infecțiilor cu coronavirus, dar, în același timp, starea de urgență a fost decretată pentru a permite măsuri administrative, măsuri guvernamentale, măsuri chiar legislative care fac posibilă îngrădirea, încetinirea răspândirii acestei boli și, în același timp, permit prezervarea vieții economice în România.
„Această boală este una foarte atipică și vă spun din capul locului că avem, noi, în România, după statistici, astăzi mai puțin de 300 de cazuri confirmate. Însă vom avea mai multe cazuri. Acest lucru este clar, ne spun experții că boala se va extinde în continuare. Dar dați-mi voie să spun ceva despre experți, despre medicii noștri, despre personalul sanitar, care s-a pregătit bine, care este pregătit să facă față acestei epidemii. Și aici un cuvânt special pentru cei din direcțiile de sănătate publică. Vă rog să vă faceți treaba cu maximă seriozitate, cu maximă celeritate! Iar celor din spitale le spun: pregătiți-vă cu toții! Este foarte important ca toate spitalele să fie pregătite pentru pacienți, chiar dacă, din fericire, astăzi, când vorbim, încă nu avem foarte mulți pacienți. Însă, dacă ne uităm în jur, putem să ne dăm seama de situația complicată în care se află alții, și vă spun: eu și Guvernul, și cred că și dumneavoastră, dorim să prevenim cu orice preț extinderea rapidă a bolii. Nu dorim să ajungem într-o situație de criză profundă. Ea trebuie prevenită! Trebuie să prevenim răspândirea acestei boli. Trebuie să încetinim răspândirea acestei boli!”, a mai spus Klaus Iohannis.
El s-a referit la medici, la personalul medicale, care au un rol foarte important: „Le mulțumesc pentru munca depusă până acum și îi încurajez să își facă treaba foarte bine mai departe”.
„Spuneți oamenilor, când se întâlnesc, să nu mai dea mâna, să nu se îmbrățișeze”
Klaus Iohannis a îndemnat autoritățile să le transmită românilor mesaje referitoare la regulile care trebuie respectate:
„Trebuie să explicăm oamenilor de ce nu trebuie să facă deplasări inutile, nu trebuie sau chiar trebuie să evite, aproape cu orice preț, contactul direct, contactul fizic cu alte persoane.
Spuneți oamenilor, când se întâlnesc, să nu mai dea mâna, să nu se îmbrățișeze. Cel mai bine, să nu se întâlnească decât acolo unde este absolut necesar. Știu că este greu. Suntem un popor cu oameni calzi, oameni apropiați.
Dorim să fim împreună. Dar această situație specială cere, și ne-o spun toți experții, și cei din țară, și cei din străinătate, că dacă vrem să încetinim răspândirea bolii, trebuie să evităm contactul direct. Este, pe de altă parte, important să mergem la serviciu, acolo unde munca nu se poate face de la domiciliu, și acolo unde este obligatoriu să mergem trebuie să avem grijă, nu dăm mâna, nu ne îmbrățișăm, stăm la o distanță rezonabilă, un metru, doi metri unii de alții, atunci când vorbim sau când muncim împreună.
Aceste lucruri trebuie mereu și mereu repetate. Trebuie evitate deplasările care pot fi amânate. Sigur, trebuie să mergem la serviciu, trebuie să mergem să cumpăram bunuri de strictă necesitate, trebuie să cumpăram alimente, dar nu trebuie să facem întâlniri care pot fi evitate. Nu trebuie să mergem în locuri care pot fi evitate. Aceste lucruri vă rog să le transmiteți oamenilor din județele dumneavoastră.
Dumneavoastră, fiecare în direcțiile pe care le conduceți, trebuie să fiți fermi, trebuie să fiți fermi în felul cum conduceți activitatea, dar trebuie să fiți fermi și corecți față de colegele și colegii cu care lucrați.
Cine poate să lucreze de acasă să lucreze de acasă. Cine trebuie să vină obligatoriu la serviciu să păstreze distanța fizică unii de alții. Creați-le condițiile necesare ca să-și facă munca în condiții sigure.
Este foarte, foarte important să respectăm aceste norme care au fost elaborate de cei mai buni experți în plan mondial.
Este foarte important să înțelegem cu toții gravitatea situației, dar, în același timp, este foarte important să nu cădem în panică, să nu cădem în depresie și să ne dăm seama că depinde de noi să îngrădim răspândirea acestei boli, depinde de fiecare dintre noi și de fiecare autoritate pe care o conducem noi.”
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Junii Sibiului, la Viena, 2014 |
Junii Sibiului, la Viena- 2014 |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Premiera nationala in chirurgia valvei aortice |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |