Tribuna
Premiera spectacolului „Oleanna”, de David Mamet, pe scena TNRS
Premiera spectacolului „Oleanna”, de David Mamet,  pe scena TNRS
© TNRS

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu invită publicul la cea de-a patra premieră pe care o prezintă în luna septembrie 2022 – „Oleanna”, de David Mamet, regia Bogdan Sărătean.

Avanpremiera spectacolului va avea loc în 30 septembrie, iar premiera în 1 octombrie, ambele reprezentații fiind programate la ora 19:00, la Sala Studio din str. Emil Cioran, nr. 1A.

“Sunt 30 de ani de când David Mamet a scris piesa asta. Din punct de vedere dramaturgic, ea e perfectă, atât timp cât perfecțiunea există. E perfectă pentru că nu e părtinitoare, nu e tezistă. Dar în același timp, autorul presimte fenomene stranii ale modernității. Oare cum ar arăta piesa lui Mamet în ziua de azi, în care exhibăm în medul virtual, cu surplus de violență, atâtea neîmpliniri, găsind mereu și mereu vinovați? Oare și-ar fi imaginat cât de actual va fi textul lui după trei decenii? Ambele personaje au dreptatea și vina lor în egală măsură, iar asta e tragic. Doar că e o tragedie a omului modern, complet lipsită de catharsis”, spune regizorul Bogdan Sărătean.

În distribuție sunt actorii Veronica Arizancu și Ciprian Scurtea, iar scenografia este semnată de Alexandra Budianu.

Spectacolul este o poveste despre putere și fragilitatea ei, despre măști și umbre, a cărei actualitate frapantă ne pune în fața propriilor temeri și speranțe.

Biletele sunt disponibile online, pe www.tnrs.ro, și la Agenția de bilete din str. Nicolae Bălcescu nr. 17.





comentarii
1 comentarii

Sambata trecuta (24 sept) am fost la Teatru National Radu Stanca si am vizionat piesa ROMEO SI JULIETA.(o comedie) Din punctul meu de vedere o porcarie. Sala mare a fost aproape plina iar pana la prima pauza au plecat multi spectatori. Am asistat la tot felul de tipete, urlete,usi trantite, expresii vulgare, unele porcoase pe care eu nu indraznesc sa le scriu pe acesta pagina. M-am lecuit. Cu asemenea piese de teatru sigur ca nu poti cuceri publicul.
Nicolae Tarcea
29.09.2022 16:36
Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

Tursib S.A

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Sibiu Blues Nights 1st Edition
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA