Părintele Nicolae Dascălu, distins jurnalist creștin și râvnitor slujitor al Bisericii, propune cititorului creștin din România o bucurie de carte: Părintele Toma Chiricuță și Așezământul Sfântului Ciprian (Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2018, 173 pg.).  De multă vreme așteptam un astfel de respiro cuminte între multele cărți ce vin către noi.

Un chip de om, Părintele Toma Chiricuță (1887-1971), a cărei voce propovăduitoare a schimbat vieți, ne este repovestit, așezat pe inimă. Nu știu ce anume mă bucură mai mult la carte. Poate tocmai cumințenia vieții omului acestuia minunat, autorul unor predici și cărți de mare rezonanță în viața României creștine. Viața Părintelui Toma Chiricuță – plecat în viață pe 6 iunie 1887 în Bârlad – ține în ea efortul unui tânăr care-și împlinește vocația și oferă sens multor vieți ce i-au ascultat glasul ori citit litera avântată.

Părintele Nicolae Dascălu ne povestește, asemeni unui ucenic destins, anii de școală și formare universitară (pp. 12-13), activitatea Părintelui Chiricuță ca tânăr preot, confesor militar și membru fondator al Academiei Bârlădene (pp. 13-15), viața sa de profesor, păstor duhovnicesc înnoitor și publicist la Botoșani (pp. 15-17). Odată cu mutarea sa la București (1 septembrie 1925) Părintele Toma Chiricuță avea să se impună ca un predicator cu har la Biserica Zlătari din Capitală, atent profesor și excelent publicist (pp. 17- 27), într-o vreme în care jurnalismul românesc nu ducea lipsă de condeie limpezi și entuziaste. Conștient de nevoia de misiune socială și duhovnicească prin care Biserica stă alături de credincioși - „taina fratelui” nu vizează însă numai pe credincioși, ci pe toți cei care poartă nevoia de ajutor în drama lor – caută să construiască un așezământ, Așezământul Sf. Ciprian pentru orfani, după ce înființase pentru autofinanțare o tipografie în 1933, pentru ca în 1937 să cumpere un teren care, în 1945, avea să fie rechiziționat pentru Armată – în Otopeni, pentru ca, în timp, proprietatea Bisericii Zlătari să fie transformată în terenul gospodăriei colective din comună. Efortul acesta, boicotat de vremuri, avea să continue cu anii de umilință și prigoană (pp. 29-38), care culminează cu arestarea sa în 1961, supravegherea sa permanentă, oprirea de la propovăduire. Dar generații întregi se hrăniseră din propovăduirea sa la amvon și la radio. Bibliografia selectivă (pp. 169- 172) cuprinde multele sale volume de predici și excelentele sale lucrări de apologetică. Reținem pentru cititorul de astăzi numai câteva titluri: Religia omului de știință (1910), Cortegiul păcii (1916), Rătăcirile unui antihrist român (1916), Eminescu pedagog (1927), Chemări de departe (1929), Apologetica (manual, 1929), Intră în corabie tu și toată casa ta! (1930), Ridică-te din slăbiciune (1932), Îndrăsnim! Nu ne temem! (1932) și alte 31 volume (ultimul publicat în 1947, Evanghelia tălmăcită pentru toți) și sute de articole, multe ajunse în casele a milioane de români pe calea undelor. Cunoscând câțiva dinte bătrânii ce l-au ascultat în tinerețile lor – unul este Mircea Andronic, cel care a și scris un frumos medalion despre el în 2014 (întreaga listă de cărți și articole despre Pr. Toma Chiricuță, pp. 172-173) – mi-au amintit despre el ca despre o voce importantă a teologiei propovăduite pentru popor în vremuri de mare tulburare pentru sufletele oamenilor și istoria imediată a Țării. Curajos și atent la valorile asumate, cu o viață exemplară – duhovnicească și culturală deopotrivă – Părintele Chiricuță a marcat generații de teologi și cred că reeditarea unor volume de propovăduirea sa, efort în care începutul îl avem consemnat în volumul Anul în predici (București, 1996), din reflecția sa apologetică pot ajuta mult reconstruirii unui pod de comunicare cu intelectualii și tinerii deopotrivă.

Capitolul 2 al cărții Părintelui Nicolae Dascălu ne propune Texte alese din scrierile Părintelui Toma Chiricuță (pp. 45- 156), o selecție reprezentativă a unor texte din care putem remarca stilul ales și cald, cultura cuminte și așezată genetic în aria timpului, cordialitatea cu adevărul pastoral, pe care Părintele Toma Chiricuță a avut excelenta intuiție de a-l așeza la îndemâna contemporanilor săi.

Un ultim dar izvorât din cartea ce-i povestește viața acestui bărbat ales, propus de către autorul lucrării, Părintele Nicolae Dascălu, condensat în Capitolul 3 al lucrării, Fără credință nu există vindecare (pp. 157- 168), este un interviu cu prof. Dr. Ion Christian Chiricuță, personalitate europeană în domeniul radioterapiei, fiul profesorului dr. Ion Chiricuță (1918-1988), fondatorul Institutului Oncologic din Cluj Napoca și nepotul Părintelui Toma Chiricuță (1887-1971). Cel care, în timp, împlinește și el vocația de tămăduitor dinamic din care bunicul său își hrănise cultura misionară.

Capitolul final, al 5-lea, propune o serie de fotograme vechi și noi, iconologia unei misiuni remarcabile. Când am terminat lectura cărții, m-am așezat, odihnit, la rugăciune. Semn că avem încă suficient de spus ca Neam despre competență și împlinire în slujire. Cuminte așezată în tiparul unei monografii, lucrarea Părintelui Nicolae Dascălu aduce aminte de o Voce nestinsă.  Vocea iubirii unui preot pentru Neamul său, pentru Biserica sa, pentru Dumnezeu cel Viu.