Tribuna
Sevis
Pornind de la o fotografie. Cum era pe la Bolta Rece
Dumitru CHISELIŢĂ
10978 vizualizari
Pornind de la o fotografie. Cum era pe la Bolta Rece
Recent (ăsta este un fel de înlocuitor al lui "nu mai ştiu când") am postat pe o reţea socială (asta e un fel de înlocuitor al lui "facebook") o imagine din "Tolba cu vechituri" fotografice din dotarea mea. Era o imagine alb-negru, de prin 1986-1987 la o "ieşire" cu colegii de serviciu (eram proaspăt major, deci puteam consuma şi altceva decât Sicola sau apă minerală). Masa era la "copertină", şi în imagine apare meşterul Dragomir Marcel (cu care m-au confundat câţiva) şi doi "Dumitru": Nitu şi Mitică. O imagine de vremuri rele dar bune, de pe când stăteam prost şi cu mâncarea, şi cu căldura în case, dar eram mai puţin proşti şi infinit mai veseli. Oamenilor le-a plăcut că nu era cu politică, şi din mai multe surse, mi s-a solicitat să readuc pe tapet ceva despre Bolta, dincolo de supoziţiile tradiţionale deja despre "când va fi gata şi ce va fi acolo" (deşi aşteptăm cu drag un răspuns la anumite întrebări din partea celor care se ocupă de "obiectiv") şi dincolo de stadiul actual de "vai ce s-a ales de locul ăsta". Adică ceva despre "cum era pe la Bolta Rece".

Amintiri şi reamintiri...  Ce îşi amintesc cei care au fost acolo

Oamenii îşi mai amintesc, în primul rând, că se mânca bine, mai ales mici şi că erau buni şi berea destulă şi bună şi ea. La fel, îşi mai amintesc de formaţia care cânta acolo, că era moda fericită a muzicii live, cu formaţie, nu cu radiouri sau televizoare setate pe un anume ceva.

"Noi, copiii stăteam în parc la leagăne şi părinţii mei mâncau mici şi beau bere şi noi suc. Nu le era frică să ne lase singuri în parc"... "La Bolta Rece din minunatul Parc Sub Arini am avut nunta, având o formaţie muzicală condusă de violonistul Honţiu". "Aici cânta formaţia "ECO", condusă de Gelu Aspra, ce frumos a fost-păcat că a fost...". "Şi eu am copilărit şi crescut la doi paşi de "Bolta Rece". Adormeam în fiecare seară pe ritmurile formaţiei "ECCO". Sunt curios dacă se va reînvia "Bolta" la ce a fost". "Aici aveau loc cele mai frumoase nunţi, deoarece din primăvară până în toamnă, mesenii beneficiau şi de salon şi de grădină, iar pe grătarul imens se putea prăji chiar un viţel. Formaţia se numea Eco... Ghimpalu, Aspra, Lache....alte vremuri". "În 1980, când am terminat liceul, în fiecare seară ne întâlneam noi, colegii, aici la "Bolta", unde ne "încălzeam" pentru serenadele pe care le făceam profesorilor... Eu eram chitaristul a două clase, XII C şi XII E, deci aveam de "lucru", nu glumă...". "În 1962,am băut cu iubita mea Cristina,care a zis că face cinste două halbe. Când să plătească, a zis râzând că n-are bani! Tot ea a găsit soluţia: a mai comandat două beri şi, când a plecat ospătarul, m-a luat de mână şi am tulit-o în parc! Nu am mai dat pe la Bolta rece până am terminat facultatea, în 1968!"
Bucăţi de amintiri despre un trecut aşa de nebăgat în seamă de istorici (că e prea "Nou") încât va dispărea odată cu cei care le-au trăit.

Dar au fost şi amintiri mai ofi­ ciale decât simplele comentarii-amintiri. În mai 2008, colegul N.I. Dobra ("convertit" şi el la facebook de o vreme) scria, în articolul "Anii trec, amintirile rămân", asta: "...Ron­ ţăiam "bomboane agri­ cole" de la ţigănci zângălite, după care ne potoleam setea la Bolta Rece, comentând fazele, arbitra­ jul, prestaţia jucătorilor. Era perioada romantică a fotbalului, când încă nu fusese cotropit de beţia banilor mulţi.
La această întâlnire de suflet au lipsit de pe teren, mai mult sau mai puţin motivat (dar unii s-au... revanşat la banchet): Liebhardt, Jan Gavrilă, Flichiş, David, Cherciu, Frăţilă, Oprea, Mihăilă, Ţurlea, Fanea Lazăr, Schwartz, Dorian Ştefan de la CSM Şoimii, Adrian Făţan liderul de la Carpaţi. M-am bucurat să-i revăd "la lucru", după mulţi ani, pe Constantin Răduţă - unul dintre favoriţii mei pe vremuri, care, în pofida ghinioanelor, a făcut carieră la "U" Cluj după ce a plecat de la noi - pe Marian Bondrea - şi el "client" al accidentărilor, pe Dan Firiţeanu, pe Helmuth Gunesch (în postură de atacant!), pe Marin Stelian, giuleşteanul ajuns jucător şi, ulterior antrenor, la Mîrşa, pe cei alături de care am înaintat prin ani, de la Vasile Şoaită, Gelu Vârlan, Costel Zotincă, la Neluţu Creţu, Nicu Florescu, Puiu Muscă". La fel, în "Unde sunt grădinile de vară" (iulie 2009) acelaşi autor spune: "Când se lăsa întunericul, cei mai cu dare de mână trăgeau la grădina Veneţia (cam pe unde-i magazinul Dumbrava), familiştii preferând Bolta Rece. Ambele aveau orchestră, ambele aveau bere la discreţie, mici şi fleici, doar că prima se afla în centru, avea preţuri mai... sofisticate, sepa­ reuri, ospătari cu ştaif, în vreme ce a doua era pentru "popor", soţul îşi scotea soţia şi copiii în parc, se dansa vals şi tango, rareori pe melodii mai săltăreţe, unii ronţăiau seminţe de dovleac de la ţigăncile care mişunau cu cornetele în coş printre mese. Copiii se hârjoneau fără griji, încropind prietenii ad-hoc..." Tot aici se luau/dădeau interviuri, spune acelaşi autor: "Prin 1955 am fost vecini, după aceea el (actorul Constantin Stănescu) a fost actor, iar eu spectator, după ani, el tot actor, iar eu directorul său, apoi el pensionar şi eu gazetar luându-i interviu la Bolta Rece, în zona lui de reşedinţă şi de... conversaţie cu vecinii (după falimentul celebrului "Bufet Răşinari", pe care-l frecventaseră oameni de vază, începând cu scriitorul colonel Paul Constant şi încheind cu prietenul şi cola­ boratorul nostru bun Mihai Bratu)".

Amintiri şi reamintiri... Ce îmi amintesc eu

Copil fiind, nu prea aveam idee de Restaurantul "Sub Arini" pe care nimeni nu-l numea aşa, ci "Bolta Rece" şi nu pricepeam ce şi cum e cu bolta aceea şi de ce e rece. În Sub Arini mergeam rar, pe la sărăbători (1 Mai, 23 August sau duminicile de vară) pentru că, locuind în Lazaret, parcul "meu" era Tineretului, fostă Piaţa Ver­ zelor. Cert e că primele amintiri din zonă sunt cu multă lume, fum de mici, arome de bere şi muzică de formaţie la modă, adică cu chitare electrice. Ce e drept, atunci mă interesau leagănele de "la leagăne" şi pârâul Trinkbach, zis şi "Valea", că era apă curgătoare şi puteai arunca cu pietricele în ea de pe podeţele de lemn.

Ce îmi mai amintesc de Bolta? Cele două intrări, cu grilaj pliant, şi faimosul gard din para­ lelipipede din beton goale pe dinăuntru, văruite în fiecare sezon, "surori" cu gardul Şcolii "Ca­ ragiale" de pe Avrig/Alecsandri. Mesele şi scaunele din metal, cu frapiere pentru gheaţă în care rareori era gheaţă şi deseori apă rece, pentru ca să ai unde pune butelia de vin şi apa minerală pentru şpriţ. Ringul de dans din faţa "scenei" (cu poartă şi ea, ca să se încuie sculele după program) unde performa orchestra. Mesele puse cap la cap de studenţi "civili" ori elevii de la multele şcoli militare din Sibiu care chefuiau ba cu plutonul, ba cu o cucerire de prin discoteca de la Sindicate. Unul, la un moment dat, îşi întreba fata de era cu el că "de ce îi spune la parc Submarin? Era sub apă?". Vânzătoarele de seminţe de la intrare, despre care se spunea sau se ştia că le sărau pe ele, pe seminţe, prin urinare dar nimănui nu îi păsa, că nu eram aşa gingaşi şi ofensaţi ca acum. Şi multe altele.

Bolta Rece era un loc mai mult decât strategic pus. Te silea să o frecventezi. Îţi stătea în cale indiferent de veneai pe lângă stadion, dinspre aleea ce te aducea de pe Avrig sau cea dinspre Cupolă. Avea şi două intrări. Perioada "de vârf" era, prin anii '80, duminica, zi de odihnă. Şi de "etapă" la fotbal, unde juca şi Inter Sibiu. Zona era supra­ populată. Dincolo de porţile sta­ dionului se afla o masă mare de oameni care ori nu au prins loc, ori nu au plătit bilet, dar care ascultau meciul la radiourile portabile care aveau difuzor, nu căşti. "Aaaa" uri şi "ooo"-uri la mari ratări, "uuuu"-uri când era fault sau o comitea arbitrul, strigăte dezlănţuite, talăngi şi alte chestii care făceau zgomot când se băga gol. Bere înăuntru şi afară, de la micul podium de la terenul de antrenament până la Cupolă şi fântână. Soţiile cu copii îşi pierdeau timpul prin parc până se termina meciul, pentru ca apoi familia să se reîntregească la o masă de la Bolta, cu mici şi bere indiferent de rezultat.
La fel, când pe stadion erau spectacole din acelea cu "slavă partidului", Bolta Rece era un cumul de "uniforme" de tot felul: cămăşi albe, de la tinerii utecişti, uniforme militarizate de gărzi patriotice sau de PTAP, salopete suspect de curate, se întâlneau aici să se răcorească şi să uite puţin de prostiile cu Ceauşescu PCR pe care trebuiau să facă giumbuşlucuri coregrafice ori doar să asiste câteva ore bune. Păi unde se răcorea omul cu familia, la un mic şi o bere? Unde venea microbistul? Unde veneau muncitorii la "ieşire" sau "pro­ noşpriţ" şi chefuiau?, Unde venea melitaru' în învoire cu părinţii? Nu la Bolta? Ba da.
Orchestra ce am prins-o eu se numea "Somic" şi cânta de obicei şlagărele vremii plus o piesă compoziţie proprie numită "Hei, ospătar", cu un refren pe măsura locului: "Hei, ospătar/Toarnă berea în pahar/Hei ospătar/Vreau să mă repar". Se spune că prin anii '60-'70, un pluton de soldaţi sau elevi militari, cu şefii lor în frunte, comandau potol şi băutură cât cuprindea, consumau, apoi, la un semn, săreau gardul.

Berea era bună că era rece. Dacă erai băftos, prindeai la sticlă. Dacă nimereai berea la halbă primeai, de regulă, jumă­ tate din conţinut, restul fiind apă şi spumă suficientă. Micii erau destul de mici, iar la o masă mai populată şi mai "consu­ mată"; ospătarii mai adăugau la notă beri, butelii ori de-ale gurii neso­ licitate de nimeni. Vânzătorii de "Loz în plic" (3 lei ori 6 lei) îşi făceau norma cu depăşire printre mese, mulţi din comsumatori lă­ sănd "La loz" mai mult decât consumaţia întregii familii la masă.

Ceva istorie a locului...

Bolta Rece a fost iniţial cofetărie de "belle époque", apoi restau­ rant popular, apoi pizzerie, apoi iar restaurant, în momentul de faţă fiind doar o construcţie abandonată aflată într-un decor superb. Mai are cel puţin două "surori" cu acelaşi nume, la Bucureşti şi la Iaşi. Există, cel puţin pe hârtie, planuri de re-funcţionare (şi extindere) a ei, dar în mod sigur, romantismul şi farmecul ei din vremurile bune nu vor mai reveni. Oricum, merită să ne amintim, cel puţin parţial, ce a fost acolo.

"Bolta Rece" începe odată cu povestea Parcului Sub Arini - Erlenpark. Terenul viran de din­ colo de cartierul Iosefin, străbătut de pârâul Trinkbach, devine, printr-o decizie din 1856 a autorităţilor locale sibiene, parc public. Sunt trasate cele două alei principale şi încep să fie plantaţi arbori ca tei, pini şi... arinii care îi vor da numele. La 1859 sunt regularizate cursurile de apă, iar, între 1863 şi 1865 se ridică un local: cafeneaua cofetărie "Erlenpark". A fost, pe rând proprietatea a doi "magnaţi" ai cofetăriilor sibiene, Berthold Frenz şi fraţii Alfred şi Oskar Seiser. Imaginile de epocă ne prezintă un loc elegant, unde se întâlnea "lumea bună" a Sibiului care dorea să stea, ori să se "îndulcească", la o cafea şi o conversaţie, luând, aşa, o pauză în plimbările duminicale. Clă­ direa este, în linii mari, cea pe care o cunoaştem, doar parterul fiind mai altfel, plus, la etaj, o fereastră în plus. Mese cochete şi scaune comode, din lemn, în dreapta un pavilion, tot din lemn, ornamentat în stilul epocii, toate înconjurate de o vegetaţie bogată, care pe atunci nu deranja pe unii, ca acum. Ce mai, locul ideal pentru o duminică de primăvară, vară sau toamnă, într-o epocă ce abia descoperise plăcerea petrecerii timpului liber dincolo de zidurile şi curţile locuinţelor. Aşa era atunci, când sibienii, de obicei conservatori până la abuz, au prins niţel gustul de Vienă imperială.
"Bolta Rece" a fost, decenii la rând, unul din cele mai populare restaurante-terasă din Sibiu, ală­ turi de dispăruta "Veneţia" sau (prea) mult modificatul Han Dumbrava.

După anii '90, localul a devenit ceva mai exclusivist. Restaurant cu specific italian sau ideal pentru nunţi în special, popularul restaurant-grădină de vară, cu preţuri accesibile pentru fiecare, a devenit, după o perioadă de,
să-i spunem, tranziţie, din 2003, un complex elegant, luxos, cu mini-hotel (cinci camere duble, 40 de euro pe zi), restaurant cu 80-100 de locuri, plus terasa amenajată atât pentru consum, cât şi pentru evenimente deosebite: nunţi, aniversări, întâlniri, revelioane. Mulţi îşi mai amintesc bazinul cu cascadă şi podeţ, sau "utilajele" de joacă pentru cei mici, ca şi specialităţile bucătăriei italiene. Plus, la un moment dat, un cort "de nuntă".
În ultima sa perioadă, pe sce­ na, încă funcţională, au cântat, în 2013, Adrian Orlea, trupele "Elec­ tric Band" (pe care am prins-o la un moment dat în Music), "Adrian Corlaciu & Friends" şi trupa italiană "Fracassoni". Au fost şi ceva vizite "oficiale", cel puţin în 2012, ca de exemplu a fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu, sau a cântăreţei Delia Matache ori a trupei, destul de populare în vreme, "Hi-Q". La un moment dat, într-un top sibian al restaurantelor apărut pe comunicatedepresa.net, Bolta Rece era pe locul doi, după Restau­ rantul Rubin. Tot aici a fost lansat un calendar de modă, "The Natural Beauties of Romania", al fotografului Mitichi, în 2011. Ultima informaţie despre Bolta Rece ca spaţiu "viu" datează, conform paginii dedicate pe facebook, din 5 septembrie 2015.
Acum aşteptăm. Dar SIGUR, res­ taurantul-grădină de vară cu preţuri şi produse pentru toţi este mort, îngropat şi oale şi ulcele. Asta e.

[image=137419]

Foto de epocă: grupul facebook „Alt-Hermannstadt in Ansichtskarten, Fotos, Gemälden und Grafiken”

 






comentarii
10 comentarii

Nu vreau sa supar --dar-- daca in 1980 ai terminat liceul , cum de ai terminat facultatea in 1968?? (eroare de tipar ?) I-mi aduc aminte de bolta rece cu amar -- acolo un nesimtit mi-a furat bicicleta noua nouta --- sa -i fie de bine si atit sa aiba toata viata -- o bicicleta --- Venind in vacanta din State , in 2004 -- am vizitat cu neamurile si Bolta rece -- Era asa cum o cunosteam nimic schimbat -- Dar alti oameni alte fete trecem prin timp si toate se schimba-- doar amintirile ramin in minte si in pozele facute . God bless you mr.Dumitru
mike
17.02.2019 23:10
Nu știu ce facultate o fi terminat chisalita, dar știu că o fost muncitor necalificat la atelierul Prese la Balanta. De fapt pozele sunt cu colegi din Balanta.
Brian Loman
18.02.2019 06:50
de ce n-ati publicat o poza si cu ruina din prezent??? si gropa sapada de marele investitor...pentru care proiectule este "foarte complicat"...nu ca n-ar avea el bani!!! penibil!!!
un sibian
18.02.2019 07:28
Nu pot sa cred! Dl Chisalita sa nu scrie niciun cuvânt împotriva "rezist"!!!! Nu se poate, trebuie sa fie o eroare, acest articol nu poate fi scris de dl Chisalita.
Alesb
18.02.2019 09:41
Bravo, mai balantistule1 Asa e! Confirm!
18.02.2019 22:01
Mai Loman,mai Briane, nu-i nicio rusine sa muncesti! Chiar ca muncitor necalificat. Insa, nu prea cunosti istoria recenta, probabil esti mai tinerel . Pe vremea lui Ceausescu, cine termina liceul, primea si o calificare, daca nu se califica la locul de munca. Putini oameni ramaneau muncitori necallificati. Asta numai daca n-aveai nici 8 clase sau erai n paria, ca sa nu spun prapadit. Si inca ceva, numai un om redus dispretuieste munca si pe cei care muncesc!
18.02.2019 22:05
Maestre Chiseliță, să nu-l uităm de fostul propagandist comunist Constantin Sofrone, actual funcționar la Spitalul Clinic Județean Sibiu! După 1989 a trecut pe la 3 partide(FDSN, PSD și PUR(actual PC)). Acest personaj slugă credincioasă a defunctului Eftimie Costeiu și apoi a infractorului Dan Voiculescu, merită cel puțin un pamflet într-o publicație locală, sau națională.
fost balantist
19.02.2019 03:14
Mai, balantistule, lasa-l in pace pe dl. Sofrone ca poate te da in judecata si iti cere daune morale de nu le poti plati cu tot neamul!
19.02.2019 12:50
Hopa, s-a scos comentariul cu cv-ul dlui Chiselita. Hmmm... o fi top secret!
???
19.02.2019 21:36
Dle redactor, in tinerete semanati putin cu Tom Jones, cantaretul... Delilah... Ah, ce vremuri...
nostagic
24.02.2019 16:05
Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia