Tribuna
"Pop Up Tradiții" a ajuns la Gura Râului

Pornind de la ideea că patrimoniul cultural tradițional trebuie experimentat, nu doar admirat, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii” Sibiu a derulat un eveniment special în cadrul proiectului „Pop Up Tradiții”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

CJCPCT "Cindrelul - Junii" Sibiu a organizat, pe 21 octombrie, un eveniment special în cadrul proiectului "Pop Up Tradiții". Astfel, echipa "Cindrelul-Junii", condusă de managerul Silvia Macrea și un grup restrâns de invitați, au poposit în Gura Râului, la casa Mariei George, amenajată în stil tradițional.
 
"Cu mult respect pentru patrimoniul cultural, Maria George a așezat la loc de cinste icoane împodobite cu chindeauă țesute la război, fotografii de familie cu ceata de juni din Gura Râului din anul 1936 și cu părinții săi miri în 1946, alături de lada de zestre și de pieptarul mamei sale, de o furcă de tors oferită miresei în dar de către mire în anul 1957 și a pus strijeacul de paie pe patul făcut din lemn, în urmă cu vreo cinci decenii. Aici, în casa veche, de când se lasă frigul toamnei și până târziu în primăvară, Maria George se așază la război și țese, iar joi, în acest spațiu creativ de excepție, a deslușit tainele țesutului pentru tineri vizitatori din mediul urban, unii dintre ei având origini în Gura Râului. Sub îndrumarea Silviei Macrea, tinerii au învățat apoi pași specifici ai dansului tradițional "Jiana".
Desfășurat în condiții sanitare speciale, acest eveniment a fost organizat în colaborare cu Primăria Comunei Gura Râului și a dat posibilitatea participanților nu doar să cunoască specificul cultural al locului și să vizioneze filme dedicate patrimoniului imaterial sibian, ci și să  experimenteze meșteșugurile și dansurile specifice, alături de localnici.

"Pop Up Tradiții” este derulat, în perioada 20 iulie - 15 noiembrie 2021, de CJCPCT „Cindrelul - Junii” Sibiu, în parteneriat cu Primăria Orașului Săliște, Tribuna și Asociația Culturală Ceata, fiind un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Comunicat de presa
Licitatie publica

accentmedia