FITS 2022
Tribuna
Pompierii voluntari din Cisnădie, primii din județ
Pompierii voluntari din Cisnădie, primii din județ

Pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Cisnădie s-au impus, încă o dată, în competiția județeană. După doi ani de pauză, cauzată de pandemie, concursul care îi aduce față în față pe salvatorii voluntari din tot județul a fost reluat. Pentru „Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private”, voluntarii cisnădieni la baza „Pompierul” din Sibiu.

La competiție au mai participat voluntari din cadrul Serviciilor de la Avrig, Boița, Sadu, Săliște și Tălmaciu, echipajele întrecându-se la probele: -pista cu obstacole; -ștafeta 4/100m;-dispozitivul de intervenție.

Salvatorii de la SVSU Cisnădie au obținut locul 1 la toate cele 3 probe, cei din Sadu și Tălmaciu clasându-se pe locurile 2, respectiv 3.

„Această nouă victorie reconfirmă seriozitatea și profesionalismul voluntarilor de la SVSU Cisnădie. Seria rezultatelor bune din ultimii ani se datorează unei pregătiri constante și înțelegerii rolului important pe care salvatorii îl au în comunitate. Îi felicit pe această cale pe colegii mei de la SVSU Cisnădie și pentru această performanță și îi asigur pe cisnădieni că siguranța lor este o prioritate pentru structura noastră. Totodată, țin să-i mulțumesc primarului Cisnădiei, domnul Gheorghe Huja, pentru sprijinul permanent pe care îl acordă Serviciului, ajutor fără de care performanțele ar fi fost mult mai greu de realizat” a declarat Mircea Lunca, șeful SVSU Cisnădie. 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

Campanie de comunicare

Turul ciclist al Sibiului

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Compa
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA