Tribuna
Polițiștii din Mediaș au identificat șoferul care a fugit de la locul accidentului
Vasile ANTIPA
906 vizualizari
Polițiștii din Mediaș au identificat șoferul care a fugit de la locul accidentului

După câteva zile de cercetări efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Mediaș, în cursul zilei de marți s-a reușit identificarea autoturismului implicat și a conducătorului auto care a provocat accidentul rutier din 17 ianuarie de pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș, în urma căruia o minoră a fost lovită pe trecerea de pietoni și a ajuns la spital.

Este vorba despre un medieșean în vârstă de 65 de ani. Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

"Conducătorul auto a fost identificat exclusiv în urma investigațiilor specifice efectuate de către polițiști și a fost depistat la domiciliul său din mun. Mediaș", spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vineri seara, în timp ce traversa Șoseaua Sibiului pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, o minoră în vârstă de 11 ani a fost acroșată de un autoturism condus pe banda a doua a sensului Sibiu – Mediaș, persoana aflată la volanul mașinii continuându-și deplasarea după o oprire scurtă în zona producerii evenimentului.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia