Comercianţii din Sibiu s-au întâlnit mai des în ultimele zile cu poliţiştii, iar unii dintre ei au rămas fără marfă. Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că poliţiştii ar fi cumpărat marfă multă, ci pentru că aceasta le-a fost confiscată, dacă au fost găsite nereguli.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sibiu
au desfăşurat, marţi, acţiuni în vederea prevenirii şi combaterii comercializării de produse şi mărfuri contrafăcute sau falsificate.
Activităţile au fost derulate atât în municipiul Sibiu cât şi alte localităţi din judeţ, fiind vizate zonele de risc pretabile comercializării de astfel de mărfuri.
Din activitatea derulată pe parcursul acestui an de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sibiu a rezultat faptul că afacerile cu produse contrafăcute/falsificate aduc venituri semnificative pentru traficanţii acestor mărfuri.
„Până în prezent, la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sibiu au fost înregistrate 31 de dosare de contrafacere de produse, au fost identificate şi
s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 10 persoane suspecte, au fost soluţionate 42 de dosare penale privind infracţiuni de contrafacere, din care pentru cinci s-au emis referate de terminare a urmăririi penale şi ulterior, 3 rechizitorii întocmite de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Cu ocazia activităţilor desfăşurate au fost indisponibilizate produse şi mărfuri în valoare de peste 250.000 lei, pentru care titularii de drepturi s-au constituit parte civilă în procesul penal, reprezentând produse textile (îmbrăcăminte sau încălţăminte purtând logo-urile unor firme de renume), produse cosmetice (în special parfumuri), produse electrocasnice şi ţigarete”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Sibiu.
Pe 8 decembrie 2023, la ora 12, în Sala Multimedia din Casa Albastră vă invităm să luați parte la proiecția...
Pe 8 decembrie 2023, la ora 12, în Sala Multimedia din Casa Albastră vă invităm să luați parte la proiecția...
Sibiu Magic Show își deschide cortina în seara de 6 decembrie cu două spectacole fascinante pentru întreaga familie: „Mistere Magice”...
Sibiu Magic Show își deschide cortina în seara de 6 decembrie cu două spectacole fascinante pentru întreaga familie: „Mistere Magice”...
Ziua Marii Uniri – 1 Decembrie 1918 – Sărbătoarea națională a României, ne oferă prilejul să rememorăm momentul istoric ce...
Ziua Marii Uniri – 1 Decembrie 1918 – Sărbătoarea națională a României, ne oferă prilejul să rememorăm momentul istoric ce...
Anul acesta școlar reprezintă pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Regina Maria din Sibiu un eveniment deosebit, marcat de împlinirea...
Anul acesta școlar reprezintă pentru elevii și dascălii Școlii Gimnaziale Regina Maria din Sibiu un eveniment deosebit, marcat de împlinirea...
Senatorul PSD de Sibiu, Claudiu Mureșan, a depus la Senat, în această săptămână, un proiect legislativ menit să simplifice procedurile...
Senatorul PSD de Sibiu, Claudiu Mureșan, a depus la Senat, în această săptămână, un proiect legislativ menit să simplifice procedurile...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea...