Tribuna
AFF
Politicieni germani din landul Hessa, interesaţi de colaborări economice cu Sibiul
Sorana MAIER
2610 vizualizari
Politicieni germani din landul Hessa, interesaţi de colaborări economice cu Sibiul

Președintele Parlamentului landului Hessa din Germania, Norbert Kartmann a fost primit joi, 9 martie la sediul Primăriei Sibiu de primarul Sibiului, Astrid Fodor. 
Politicianul german a fost însoțit de Manfred Pentz, secretarul general al Uniunii Creștin Democrate din Parlamentul acestui land și dr. Martin Sieg, directorul biroului Fundaţiei Konrad Adenauer în România şi Republica Moldova.

  • "Domnul Kartmann este deja un prieten vechi al Sibiului, dar descoperă de fiecare dată schimbările care apar în oraș și este foarte interesat de dezvoltarea Sibiului în virtutea relațiilor foarte bune dintre landul Hessa și Sibiu. Conversația cu domnii Pentz și Sieg s-a axat mai ales pe prezentarea locației economice Sibiu și am descris pe scurt dezvoltarea orașului din acest punct de vedere, subliniind că suntem deschiși la o colaboare transparentă și corectă cu investitorii interesați. Am discutat și despre politică, referindu-ne la schimbările care au survenit în ultimul an în politica la nivel național, cât și în Sibiu, în urma alegerilor locale", spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

pensiunea casa buna

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
AFF
Licitatie publica

ACCENT MEDIA