Tribuna
Fabrica Sevis
Picătura de Carte |
Boieria de altă dată
Pr. Constantin NECULA
962 vizualizari
Boieria de altă dată

Cine a trecut o dată prin Valea Motrului cea de dincolo de blocuri, mine ori interese întru sărăcirea natului descoperă o parte din Rai. Pe când străbăteam locurile acelea, cu mulți ani în urmă, plecând dinspre Strâmba de Jiu către frumoasa Mănăstire cea din Gura Motrului, colindând mai întâi prin voievodala Strehaie și purtând pentru vecie în inimă Tismana,  uimindu-mă de frumusețile locului și deschisa structură a oamenilor- povestași fără seamăn- nu citisem frumoasa alcătuire a Sarmizei Cretzianu, De pe Valea Motrului. Povești cu boieri, panduri și mirese codane (Ed. Corint, București, 2015, ediția a III-a, 155 pg.). Un imn de povestaș vrednic de limba ce o stăpânește și pe care ne-a dăruit-o ca pe o mireasă plină de lumină. Citisem la vreme Cronica Stăicului (Humanitas, 2012) care purta cuvântul înainte a lui Barbu Cioculescu (Cu Sarmiza, pp. 5-6) în care acesta scria: „Curios lucru cum rămân de la scriitori portrete de neuitat ale personajelor lor, pe când propria persoane se retrage în cea mai inconfortabilă dintre umbre: uitarea. Este parcă anume cazul Sarmizei Cretzianu, autoare a numai două volume, izvoditoare de chipuri și întâmplări din trecute vremuri și dintr-o zonă geografică până la dânsa necercetată în literatura română: Valea Motrului. Creatoare a unei lumi care o situează în sfera amintirilor lui Ion Ghica și a fantasmelor lui Mateiu I. Caragiale, dar într-o proprie și originală viziune, romanțioasă pe cât, iată, de realistă. Sarmiza Cretzianu a putut da măsura talentul ei chiar în vremi care tocmai nimiceau clasa socială din care făcea parte. Șerban Cioculescu i-a caracterizat cel mai bine opera, în două ajungătoare prefețe, în care a fost puțin loc pentru autoarea însăși. O cunoscuse încă din adolescență, din anii severineni, ca pe una in fetele frumoase ale portului dunărean. Eu am cunoscut-o în perioada când își scria prima operă, când o excepțională tinerețe sufletească păstra în formă și necontenită mișcare un trup fragil trecut de jumătatea vieții, într-o exuberanță lipsită de orice formă de narcisism. În mansarda unei case bătrânești de pe Strada Sfântul Constantin, în două încăperi apăsate de bârnele tavanului, soții Miza și Radu Cretzianu te primeau într-un interior de cel mai fin gust- paseist, desigur. De cum intrai, te simțeai apărat de stihiile de afară. Ochii albaștri, de nuanță deschisă, ai Mizei te scăldau în simpatie- descoperise la mine barba strămoșului meu. „L-ai cunoscut?” o întrebase numaidecât conu Barbu Slătineanu. Dar cum ar fi putut să-i scape tocmai celei mai indicate să ridice un Arhondaric al Olteniei?”. Remarcabilă construcție a unui chip care impresionează enorm prin scris. Un scris plin de fragilitate și cunoaștere, scris parcă în cerdacurile brâncovenești ale unei culturi boierești desființată de grobianismul ideologic. Volumul De pe Valea Motrului (...) răspunde pe măsură nevoii de răcoare duhovnicească răzbătând din viața celor trecuți. Sarmiza Cretzianu (1905-1978) scrie volumul în 1947. Alin Saidac, semnatarul unui frumos text - Valea Motrului- reîntoarcerea acasă (pp.5-10)- el însuși urmaș al judecătorului Nicolae Saidac, urmaș al boierilor Strehăieni și al lui Trașcă Pârvilescu -personaj al cărții Sarmizei Cretzulescu, consemnează modul în care, conservatoare în istorii și eresuri și snoave Valea Motrului a fost vreme de veacuri izvor de cultură vorbită și împlinită istoric. Tot el leagă iconografia cărții ce ne-a încântat de hramuri și sfioase prietenii, de toată plămădirea unei civilizații frumos cizelate în osul amintirii de autoarea noastră. O lume scufundată în ura de ieri, ba chiar și de azi, a liderilor zonali. O elită nobiliară pe cale de dispariție care rezistă timpului numai prin acest Sinaxar îndrăzneț. Alin Saidac ne atrage atenția că încă mai există urmași ai celor cuprinși în carte, boiernași cu oarecare exotism, din care unii (a se citi Petrache Poenaru) au schimbat lumea. Un ținut al revoluțiilor, care a născut Declarația de la Islaz cu mult înainte, prin liberalismul autentic, în care Dumnezeu nu putea fi prigonit. Veți citi despre șalul cucoanei Marghioala cea din Severincu aceeași interesantă atenție ca și despre blestemul de la Samarinești- unde apa Motrului șterge mormintele - despre demoazelele Țâbrului ca și despre călătoria la Beci a boierului celui cu dorință de prunci,  ori despre Ioniță Răduțoiu, pandurul, ori Ioan Hârgotă și Trașcă Pârvulescul, despre pitarul din Baia, Drăghicean Hârgotă și despre sfârșitul boierilor de Motru. O lume pierită în neantul uitării fără aceste chipuri ctitoricești lăsate mărturie semenilor de această femeie-cronicar fără seamăn. Vara, la apus de soare, pe răcoare, o carte ca un vin rubiniu ce-și lasă răcoarea pe buzele rugăciunii. Un Arhondaric de suflet oltenesc.





Din aceeasi categorie
A.D.I. Eco Sibiu

Festivalul 25 ore de teatru non-stop

Muzeul Astra

Guitar Meeting

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia