Tribuna
PNL
Piaţa Mare, vechile case şi vechii ei locuitori de pe locul actualei biserici romano-catolice (I)
Petre BESLIU MUNTEANU
1284 vizualizari
Piaţa Mare, vechile case şi vechii ei locuitori de pe locul actualei biserici romano-catolice (I)

Construirea bisericii catolice şi a Colegiului Iezuit în chiar centrul oraşului, acolo unde ar fi trebuit să rămână sau să fie construită de  la început clădirea primăriei, a atras după sine o adevărată bulversare a structurii arhitectonice tradiţionale, un întreg cvartal de case fiind demolate. E adevărat, erau construcţii mai noi, ridicate numai după ce sistemul de apărare a Pieţei Mici îşi pierduse funcţionalitatea. În zona dintre cele două pieţe centrale îşi făcuseră cu greu loc case private şi clădiri publice, după cum dictau interesele comunitare şi puterea unor cetăţeni, fireşte, bogaţi.

Nu aş fi ajuns la această strădanie temerară a reconstituirii istorice a cvartalului de case cu proprietari cu tot, pentru că izvoarele istorice sunt lacunare şi puţine, dacă nu aş fi văzut, în condiţiile de teren şi de gestionare puţin favorabile cercetării arheologice din curtea Casei Parohiale, în  pământul muşcat de excavator, urme ale unor construcţii demolate cu sârg pentru a face loc clădirilor de azi, fală pentru  habsburgii cuceritori. Vanitas vanitorum.

 

Regresiunea istorică are însă şansa să pornească de la un punct de bun augur: textul încheierii de şedinţă prin care primăria oraşului Sibiu cedează construcţiile în discuţie noilor stăpânitori habsburgici pentru a fi demolate. În acest caz, interesele politice nu au fost justificate de starea de degradare a construcţiilor, aşa cum se va întâmpla în secolul XX cu Groapa cu Lei şi vecinele. A fost un act de voinţă imperială şi o mică târguială provincială, un fel de şantaj: daţi-ne loc de oficiere a slujbelor catolice în biserica voastră şi mai vedem. Ori biserica, ori locul şi casele.

Interesează acum mai puţin aspectele politice de care aminteşte  Emil Sigerus, marcat fireşte de resentimentele generale. Atenţie însă, nu este vorba des­pre o nouă şi modestă construcţie. Planul imperialilor ducea la schimbarea confi­guraţiei Pieţei Mari. Citez pe Emil Sigerus atât pentru informaţii, cât şi pentru ton.

 

"Comunitatea s-a văzut obligată să cedeze (în şedinţa din 20 august 1721, n.n.) magazinele din partea de nord a Pieţei Mari, împreună cu Casa de Cântărit iezuiţilor pentru construirea bisericii si mănăstirii lor. Încă nu a fost de ajuns, astfel iezuiţii au solicitat în continuare să li se cedeze până la terminarea bisericii o parte din biserica evanghelică şi parohială a oraşului pentru slujbele lor, cerere care a fost respinsă cu   menţiunea că "simultaneitatea cultului nu este posibilă". Pentru perioada construcţiei bisericii au primit in folosinţă magazinul aurarilor de pe Podul Minciunilor. Deoarece pentru construirea turnului noii biserici iezuiţii au solicitat clădirea unde din 1672 era farmacia orăşenească şi între clădirea aceasta şi magazinul croitorilor, care deja a fost cedat pentru construirea bisericii, exista o trecere îngustă, aşa numita "străduţă a lăcătuşilor", a fost acordată în 1727 casa farmaciei orăşeneşti, concomitent cu încheierea unui acord prin care turnul urma să fie construit în aşa fel încât să rămână sub el o cale de trecere, un pasaj complet liber pentru toţi şi fiecare, pentru toate timpurile şi orele."

 

Termenii încheierii nu erau clari în teren nici în 1721, realitatea în trans­formare fiind urmarea unor negocieri; cu atât mai mult nu ne e clară nouă, după 300 de ani.

 Iată ce conţinea în traducere încheierea de şedinţă.

 

"În primul rând oraşul cedează actuala capelă, care în prezent este în folosinţa venerabililor călugări pentru serviciile religioase, din bolta pasajului, exclusiv farmacia oraşului, începând din secţiunea unde este frontonul, de la vârful acoperişului până la fundaţie cu toate magazinele negustorilor inclusiv pivniţele casei  cantarului a oraşului, celor mai vocali dintre venerabilii călugări până la casa lor de locuit…., de bună voie cu toate drepturile de utilizare fără plată şi după aceea cu toate drepturile şi bunurile pentru acum şi pe veci. Deoarece în al doilea rând oraşul are nevoie de o altă casă de cântar şi magazinele negustoreşti care aduc în folosul public un venit considerabil.

 

Mai departe, perspectivei istorice îi este de real ajutor un nou şi interesant document. Constituţia oraşului din 1589 se referă la lotul de case în litigiu la 1721.

 

"În ceea ce priveşte casele, care sunt înconjurate de centura mică a oraşului în piaţa mare si anume: pornind de la uliţa mică la primăria veche, lângă casa, care acum este in posesia lui Sebastianus Czambonius, în jur până la bucătăria oraşului (Kochhaus), şi mai departe dincolo de casa domnului Thomae Bomilij, care este decorată cu inscripţii, începând cu casa lui Michael Stompen până jos la intrarea sau gaura de lângă fântâna mică, acest areal interior, care din străvechi a fost ţinut aşa, să fie ţinut ca teren liber şi public pentru totdeauna si să fie folosit numai în situaţii excepţionale, de aceea să fie înlăturate grajdurile şi şoproanele inclusiv latrinele".

Lotul de  case în discuţie este delimitat de gangul de lângă turnul oraşului (pe acel loc se va ridica turnul bisericii catolice) şi de clădirea care a adăpostit la început Primăria oraşului. Mai încolo, sunt identificabile fântâna şi un alt culoar de trecere. Între aceste repere sunt trei case de patricieni. Casele sunt în document doar repere, nu subiecte de discuţie. Problema consilierilor era cea a curăţeniei. Reţinem însă că între casele enumerate, cea a lui Thomas Bomelius atrăgea atenţia. Mai important: în document se preciza că terenul era din vechime de interes public. Folosirea lui privată devenea aşadar una excepţională. Ca şi în cazul lui Thomas Atemberger, ridicarea unor case în preajma zonei de securitate se aproba excepţional sau se uzurpa.

 

Cine erau proprietarii caselor

 

Din strădania de a lărgi aria discuţiei am apelat la un tabel cu proprietarii unor clădiri în acest teren cu statut special. Iată lista de proprietari şi clădiri medievale în discuţie, redactată pornind  de la datele primite prin bunăvoinţa lui Florin Blezu, căruia îi mulţumesc şi pe această cale.

46 - H. Thomas Bomelius; în 1589

75 - Georg midvischer

74 - Andres, turnătorul de căni

73 - Ollaz miklosch

72 - Casa preoţilor

71 - Merten Hening

70 - casa lui H. Joannis Waida

69 - casa lui Kontz Hasen

68 - casa lui H. Sebastian (Czumpoly)

67 - Stephan Schlosser

66  - casa lui H. Joannis Auners

65 - H. Joannes Rener

64 - Michl Heidel

63 - casa lui Michl Gontharts

62 - H. Georg Schirmer

61 - Lörinncz Schelker

60 - Georg Birkoch

59 - casa lui Jacob Armprusters

58 - H.Servacius Weidner Senior; în 1560 acolo era un coridor de trecere

57 - Michl Gonethartt

56 - Mattes Ropelt

55 - H. Peter Haller

54 - Casa lui Urban Schobers

53 - Chrestel Stolcz

52 - casa lui Jung Peter Hallers

51 - Michl Czeresch

50 - Klosch Miles

49 - H. Peter Kamner

48 - H. Czirwes Weidner

Mai cunoscut între proprietari este Thomas Boemelius, fiu al Braşovului, funcţionar al Sibiului şi preot al Slimnicului. "A fost membru al Magistratului sibian dar şi scrib al oraşului începând cu 1548, fiind cel care a refăcut arhivele cetăţii." Am citat dintr-un text ce justifica nominalizarea lui Thomas Bomelius în lista celor mai cunoscute personaje istorice ale Sibiului.

(va urma)






comentarii
6 comentarii

Cred ca din lista de proprietari cel mai cunoscut este Petrus Haller, dar si altii, cum ar fi Czirves Weidner jr. nu Boemelius.
De la nr. 46 la 59 sunt, in ordinea caselor, toti proprietarii din Piata Mare de pe latura de nord, est si sud din a doua jumatate a sec. XVI.
De la 59 cred ca se continua pe Balcescu (dupa Casa Clerului si casa lui Wayda)
mb
13.10.2020 10:01
Frumos articol !
LAE
13.10.2020 10:46
Fara poze, articolul are jumatate din valoare. Pacat !
Ioana
13.10.2020 11:50
Ringurile Mic și Mare la Iezuiți trebuiesc retrocedate, dacă nu le-a retrocedat deja. Ad augusta per angusta.
Hannsel
13.10.2020 15:41
Pt. Hannsel :
Un astfel de formalism compensatoriu depinde de contingența de alegere, mai degrabă decât de contingența de întâmplare sau de necesitate,ori de mitologizarea retroactivă derogatorie ,care a ajuns la modă în slujba pledoariilor ideologice speciale...
Sismondi
13.10.2020 16:32
Ad augusta per angusta !

E ca și cum ai urca spre Negoiu prin Custura Sărății !
Helgoland Zanzibar
17.10.2020 11:03
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia