Tribuna
Piaţa Cibin: Comercianţii pun mâna pe bani şi apoi direct pe carne! Bonus: caserole de mici fără data de expirare!
Piaţa Cibin: Comercianţii pun mâna pe bani şi apoi direct pe carne! Bonus: caserole de mici fără data de expirare!

Am păţit-o sâmbătă în miezul unei vânzoleli cu muşterii gata să îndese în sacoşe orice le-a ieşit în cale. Fructe, legume, cărnuri, brânzeturi, plante decorative ori aromatice. Vremea bună a transformat piaţa într-un furnicar cu frenezii de iureş. Nimeresc la una din carmangeriile unde după prânz, de regulă, rar mai găseşti ceva ca lumea. În faţa mea, două dudui îşi răscolesc fustele largi, înflorate, balabustine şi aleg, gureşe, arătătorite nevoie mare, bucăţile de carne luate la ochi. Tocmeală. Câteva coaste şi-o mână de pulpe. De măşti ori mănuşi nici nu poate fi vorba. Nu poartă, vorba aia, chiriaşul de la Cotroceni când iese să dea lumii de ştire, darmite oamenii de rând, muritorii, într-o boacăză de pe Cibin. Pe cântar urcă marfa dorită, iar comercianta cere încă cinci lei. Înflorata se caută prin buzunare, scotocind nişte pliuri nebănuite şi se conformează. Cinci bancnote de un leu. Comercianta le culege şi îmi iese-n întâmpinare: "Bucata asta, domnu, ce ziceţi? Ia uite ce faină-i! Sau asta mai bine?" Mă uit în jur şi nu-i nicio cameră ascunsă. Cu mâna pe bani şi apoi cu aceeaşi mână direct pe carne. Mă mai uit o dată şi nici pomeneală de vreo cameră în toată încăperea, deşi un Sanepid întreg merita să se calce pe bombeuri cu vreun rătăcit de la Protecţia Consumatorului. Glumesc. Ştiu că Sanepidul are treburi mai urgente, iar ăia de la Protecţia Consumatorului probabil că au întâi nevoie de-o hartă ca să-şi amintească zona. 
Mă năpădesc "precizările", "informările" cu care cei de la administraţia pieţelor şi-au împânzit, în ultima vreme, pagina de facebook. Igienizări, respectarea normelor, dezinsecţii diurne, nocturne, protecţii cât pentru o farmacie întreagă. Toată zdroaba pentru sănătatea clienţilor.  Prioritară, chipurile. Şi ăştia pun mâna pe bani şi apoi direct pe carne. Şi nimeni nu pare nici măcar îngrijorat, darmite băgat în sperieţi. Mă resemnez cu o caserolă de mici. Măcar e-n ţiplă, îmi zic, şi pe aia precis n-a pus mâna mâna aia de pe bani şi carne. Abia acasă bag de seamă avertismentul de pe etichetă. Expiră la data de  .... Şi data nema. Lipsă. Semn că, neavând dată de expirare, practic nu expiră, nu? Abia acum pricep de ce preacinstiţii comercianţi nu aveau nevoie nici măcar de măşti. N-aveau, de fapt, nimic de ascuns. Nici măcar produsele vândute fără termen de expirare. Am înţeles bine, domnu` Birţ? 

Inutil să mai adaug că nici măcar data producerii nu era specificată pe etichetă! 

A, să nu uit: cine e amator să contacteze gratis cam tot ce se poate conctacta în urma întâlnirii dintre mână, bancnote şi carne, e liber să încerce la carmangeria din mijlocul pieţii. Aia cu două intrări, o ştiţi, exact. I. I. Cazan. Nr.7 pe numele ei de "buletin". 
Garantat că, la ceas de pandemie, pe microbi n-o să vă ia niciun ban. Sunt toţi din partea casei. 
Hai, poftă mare s-aveţi! Şi nu fiţi gingaşi: doar n-aţi uitat că nu pot "comercianţii" oferi atâţia microbi cât putem noi duce, nu? 

 






comentarii
15 comentarii

Am luat produse de acolo si produsele sunt de calitate.Daca s-a omis sa se scrie data expirarii nu inseamna ca marfa nu este buna.Probabil s-a intamplat din graba.Nu are nimeni nici un interes sa vanda marfa de proasta calitate.Probabil acum este vorba de rea intentie din partea celui care a facut postarea.Stai linstit prietene ,consumam zilnic otravuri cu data de expirare,asta sa te mai linistesti putin.Marfa de acolo este de calitate si mereu proaspata,clientii loiali stiu asta.
Alex
24.05.2020 22:24
Numai reclame proaste stiti sa publicati, la asta nu va întrece nici dracu.....
Cornelus
24.05.2020 22:50
Asa ceva nu are ce cauta la vanzare. E bataie de joc fata de clienti! Termenul de valabilitate trebuie specificat cat se poate de clar, dupa cum spune si legea, restul sunt povesti! Iar cei care vand ar trebuie sa respecte niste masuri minime de igiena, nicidecum sa atinga banii si carnea cu mainile goale!
Sibian
24.05.2020 23:20
eticheta o lipesc intotdeauna inainte sa-ti dea carnea de mici...probabil nici nu stiu ca trebuie completata...
un sibian
25.05.2020 07:47
Hai sictir! Exagerati de dragul senzationalului!
Cumparam carne de acolo de foarte multi ani si intotdeauna este proaspata si de calitate, fara exceptie. Daca si de familia Cazan am mai ajuns sa ne luam, e clar ca nu ne mai facem bine!
Iar carnea oricum se gateste, nu vad rostul la paranoia legata de o posibila contaminare.
Un client
25.05.2020 08:20
Da , produsele sunt bune la Cazan, dar igiena lasa de dorit!!! Halate murdare, fara manusi de cele nai multe ori, mai ales doamna mai in varsta!!!!
Klara
25.05.2020 08:57
Alo , bre , Tribuna , cui apartine articolul ,
nu de alta dar sa stim si noi cui i-au ramas micii in gat (ca de , tot n-aveau termen !),sau ati pus-o cu totii de-o paranghelie ?!
P.S. da-i cu palinca ca-ti trece de toate !
Paul Seitan
25.05.2020 09:50
Legea trebuie respectata. Mai trebuia adaugat si ca, mai ales vanzand produse din carne transate la cerere, nu ofera posibilitatea paltii cu cardul, (posibilitate mai redusa de infectare) ca la bonuri eliberate la vanzare, mai rar. Cu cardul, probabil poti fi prins mai greu cu inselaciunea.
Nu-i mai laudati atata. Daca au produse asa cum spuneti, asta nu-i absolva de obligatia de a respecta reglementarile legale.
Un client
25.05.2020 12:17
Auzi,cică rea voință în comentariu.Măi oameni buni,dacă cuiva îi convine să cumpere produse de care nu știe ce vechime au,sau care nu sunt curate,treaba lui,dar nu așa se face comerț,acolo e neglijență și lipsă de respect.Un singur lucru e corect,nu te obligă nimeni să cumperi de acolo.
ROMÂN
25.05.2020 13:02
Bai oameni buni cand te duci acolo la carmangerie si astepti 15-20 minute (nu mi s-a intamplat doar o data) sa vina masina cu caserolele de mici, cu cotlete si cefe cui ii mai trebuie termen de valabilitate!!! Scrie pe produs "Termen de valabilitate: 5 zile", pai daca ii astepti sa vina nu stii ca trebuie sa ii mananci in 5 zile???
P.S.: Apropo cand te duci sa cumperi carne MANANC-O atunci nu peste 5 zile sau sa o congelezi, ca este destula!!!
Johnny B
25.05.2020 14:40
Cea mai bună carmangerie din judet trăiască firma Cazan.Micii nota 10.
Marian
25.05.2020 15:39
salutare ,

Scriu și eu doua rânduri
Întâmplător sun client în Piața Cibin, nu doar în locul cu pricina, ci peste tot. I-am luat la rand de-a lungul timpului. Într-adevăr produsele sunt bune nu am avut surprize, însă cu abaterile de la Recomandările in vigoare întrebarea mea este: De ce nu a-ți luat atitudine pe loc? De ce e nevoie sa terfeliti munca cuiva în public?
Eu cred ca feedback trebuie oferit de îndată. Dacă erați atât de nemulțumit, de ce ați cumpărat?
Corect ar fi fost vă spuneți oful atunci, sa dați dreptul la replica situației în cauză. Să lăsați posibilitatea ca cel inculpat sa își remedieze problema, sa fie conștient.
Dar probabil e mai senzațional așa.

Ziua buna !
Andrei L
25.05.2020 18:16
Marfa si produse de calitate,sigur a deranjat pe cineva
adela
25.05.2020 20:20
Cumpar de la Cazan de foarte mult timp si pot spune ca produsele sunt de inalta calitate si sunt extrem de multumit, atat eu, cat si familia de personal si produse. Recomand oricand cu incredere si imi e imposibil sa cred ca ar exista astfel de probleme.
Haideti sa nu mai aruncam cu reprosuri aiurea si ura, numai de dragul discutiilor, facand un mare scandal si implicand mass-media pentru ca nu ajuta la absolut nimic.
Ciprian
25.05.2020 23:17
Du-te prietene și cumpără din marile lanțuri de magazine. Lasă-ne pe noi ăștia necăjiți, nu ne purta de grijă.
Mergi și cumpăra carne adusă din afară, înghețată, dezghețată, spălată și aranjată.
Tranșată în abatoarele din Germania de români,bineînțeles după cele mai înalte standarde de igienă.
Noi aici suntem niște mizerabili iar cei din vest niște sfinți.
Și odată ajunși în vest și românii devin brusc niște modele.
Mai sparanghel
25.05.2020 23:25
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia