Sibienii au ocazia să îl vadă, pe scena Sălii Thalia, pe unul dintre cei mai importanți pianiști ai zilelor noastre.

Pianistul ceh Martin Kasík va concerta în această săptămână la Filarmonica de Stat Sibiu. Alături de Orchestra Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Neil Thomson, acesta va interpreta Alberto Nepomuceno - Suite Antiga, op.11, Antonín Dvořák – Concertul pentru pian și orchestră în sol minor, op.33 și Robert Schumann – Simfonia nr.1 în Si b major, op.38.
„Martin Kasík (n. 1976) se numără printre cei mai importanți pianiști cehi ai zilelor noastre. S-a dedicat pianului de la vârsta de 4 ani. A studiat cu Monika Tugendliebová la Conservatorul Janáček din Ostrava, apoi cu Ivan Klánský la Academia de Muzică și Arte Interpretative din Praga. Și-a dezvoltat perspectiva muzicală urmând cursuri de măiestrie cu profesori perecum Lazar Berman, Garrick Ohlson, Christian Zacharias sau Paul Badura – Skoda. A câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale. În 2008, Martin Kasík a devenit director artistic al Festivalului Chopin din Mariánské Lázně. Din 2009, predă pianul la Academia de Muzică din Praga”, au transmis reprezentnații Filarmonicii de Stat Sibiu.
Concertul va avea loc joi, 16 ianuarie, ora 19.00, la Sala Thalia.

Sursa foto: facebook Filarmonica de Stat Sibiu
(I.D.)
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
10.02.2025
RASINARI – str. Stezii, str. Dosului
08:30...

Modificările au vizat:
obligaţia de reținere la sursă, începând cu 1 ianuarie 2024, a impozitului pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor,...
Modificările au vizat:
obligaţia de reținere la sursă, începând cu 1 ianuarie 2024, a impozitului pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor,...
Mai sunt câteva luni până când condițiile meteorologice vor permite desfășurarea în condiții normale a competițiilor de alergare în județul...
Mai sunt câteva luni până când condițiile meteorologice vor permite desfășurarea în condiții normale a competițiilor de alergare în județul...
Adrian Petre POPESCU
4457
SteadfastDart25 este cel mai mare exercițiu al NATO din 2025 și marchează prima desfășurare pe scară largă a ARF de...
Adrian Petre POPESCU
4457
SteadfastDart25 este cel mai mare exercițiu al NATO din 2025 și marchează prima desfășurare pe scară largă a ARF de...
Încă o ediție a Târgului „Expotricotex” este în plină desfășurare și promite sibienilor articole de cea mai bună calitate la...
Încă o ediție a Târgului „Expotricotex” este în plină desfășurare și promite sibienilor articole de cea mai bună calitate la...
De câteva zile, orașul Avrig are administrator public, în persoana lui Iustin Gheorghe Pușcașiu.
Numirea unui administrator public este o noutate...
De câteva zile, orașul Avrig are administrator public, în persoana lui Iustin Gheorghe Pușcașiu.
Numirea unui administrator public este o noutate...