Filarmonica de Stat Sibiu a fost, marţi, scena unui incident neplăcut. La repetiţiile de dimineaţă, Cristina Bojin i-a reproşat maestrului Petre Sbârcea tempo-ul prea lent, după care a părăsit sala, trântind uşa, după cum spun unii dintre martorii incidentului. Gestul instrumentistei l-a determinat pe maestru să le spună celor prezenţi că îşi va da demisia. Cu toate acestea, Laurenţiu Străuţ, secretar Relaţii Publice şi Comunicare Filarmonica de Stat Sibiu, a declarat: "În momentul de faţă nu există înregistrată oficial o cere de încetare a activităţii maestrului Petre Sbârcea la Filarmonica de Stat Sibiu. Concertul programat joi, 2 aprilie, se va desfăşura cu maestrul Petre Sbârcea la pupitrul dirijoral, aşa cum era programat". La rândul său, Petre Sbârcea a afirmat că încă nu a luat o decizie în acest sens. "Sunt nişte lucruri care mă nemulţumesc" a spus maestrul, care a adăugat că vrea să le clarifice, după care va hotărî dacă va demisiona sau nu, de la Filarmonica de Stat Sibiu. Până atunci, însă, melomanii care se vor afla la Sala Thalia în această seară vor putea audia un concert condus de maestrul Petre Sbârcea.
În vechiul castel al oraşului, într-un cadru feeric amenajat doar din donaţii şi sponsorizări, a avut loc în week-end la...
În vechiul castel al oraşului, într-un cadru feeric amenajat doar din donaţii şi sponsorizări, a avut loc în week-end la...
În cadrul evenimentelor prilejuite de împlinirea a 200 de ani de la moartea lui Gheorghe Lazăr, Muzeul Național Brukenthal, în...
În cadrul evenimentelor prilejuite de împlinirea a 200 de ani de la moartea lui Gheorghe Lazăr, Muzeul Național Brukenthal, în...
Școala Populară de Arte și Meserii "Ilie Micu" din Sibiu, anunţă că au început înscrierile pentru cursuri de lungă durată...
Școala Populară de Arte și Meserii "Ilie Micu" din Sibiu, anunţă că au început înscrierile pentru cursuri de lungă durată...
Ediția aniversară Astra Film Festival, care va avea loc la Sibiu în perioada 15-22 octombrie, provoacă publicul să-și activeze toate...
Ediția aniversară Astra Film Festival, care va avea loc la Sibiu în perioada 15-22 octombrie, provoacă publicul să-și activeze toate...
În vederea efectuării unor lucrări de extindere-modernizare a rezervorului de înmagazinare apă potabilă aferent localității Cristian, Apă Canal Sibiu S.A....
În vederea efectuării unor lucrări de extindere-modernizare a rezervorului de înmagazinare apă potabilă aferent localității Cristian, Apă Canal Sibiu S.A....