Tribuna
PNL
Peste 25.000 de sibieni au diabet. Medicii consideră că e „maladia secolului”
Laura BUCIU
1381 vizualizari
Peste 25.000 de sibieni au diabet. Medicii consideră că e „maladia secolului”
© Răzvan NEGRU / Arhivă

Peste 25.000 de sibieni au diabet. Statisticile poate nu spun nimic. Dar dacă luăm în calcul incidenţa acestei boli, considerată „maladia secolului”, ne dăm seama că oricare dintre noi putem să ne trezim cu un diagnostic de acest fel. Să combatem? Am putea! Dar pentru asta trebuie să schimbăm total stilul de viaţă, să renunţăm la stress şi să avem mese regulate

În cadrul Congresului Naţional al Societăţii Române de Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice, reputaţi lideri din diabetologia internaţională şi din specialităţile conexe au încercat să explice care este situaţia actuală în ceea ce priveşte această boală. Nu stăm bine deloc. În România, una din 10 persoane adulte au diabet zaharat, iar una sau chiar alte două au risc de diabet sau nu au fost diagnosticate. Riscul pe termen lung este şi mai mare. În următorii 15 – 25 de ani, se estimează că numărul bolnavilor va creşte cu 30 la sută în ţările europene şi cu 50 la sută la nivel mondial, iar România va păstra trendul.

 

Sibiul, cu incidenţă de cel puţin 6 la 100 de locuitori

 

Sibiul nu este printre judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte incidenţa bolnavilor cu diabet. Dar asta nu înseamnă că nu sunt foarte multe persoane care suferă de această maladie.

Peste 25.000 de sibieni suferă de o formă de diabet, iar între 1.500 şi 2.000 de oameni sunt nou-diagnosticaţi în fiecare an. Incidenţa este de peste 6 la suta de locuitori în judeţ.

„Asistăm la o adevărată epidemie a bolilor metabolice, dintre care un loc important revine diabetului zaharat. La nivel mondial numărul persoanelor cu diabet zaharat depăşeşte cifra de 450 de milioane, iar în România, una din 10 persoane adulte are diabet zaharat, iar una şi chiar două persoane adulte au risc de diabet. Important este şi faptul că această afecţiune are un răsunet important asupra stării de sănătate şi calităţii vieţii persoanei cu diabet zaharat”, a spus prof. univ. dr. Romulus Timar, preşedintele Societătii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, în cadrul Congresului de la Sibiu.

Preşedintele Societătii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a afirmat că 1,4 – 1,5 milioane de oameni din România au diabet. Totuşi, în evidenţa medicilor, cei care sunt activi şi au medicaţie sunt aproximativ 900.000.

„Asta înseamnă că multe persoane au diabet şi nu ştiu că au sau îl au şi nu urmează tratament”, spune prof.univ.dr. Romulus Timar.

 

Prevenţia, cea mai importantă ca să trăim fără diabet

 

Medicii care participă, zilele acestea, la Congresul de la Sibiu, spun că ceea ce e foarte important este prevenţia diabetului zaharat, care se poate realiza printr-un stil de viaţă sănătos.

Aceştia trag un semnal de alarmă, spunând că, odată apărute, complicaţiile acestei boli sunt ireversibile. De aceea e foarte importantă depistarea precoce a pacientului cu diabet.

Astfel, medicii recomandă ca orice persoană cu vârstă peste 45 de ani să îşi facă o glicemie pe nemâncate măcar o dată la 3 ani. În cazul persoanelor care au anumiţi factori de risc, recomandarea este să facă această analiză o dată pe an şi chiar înainte de împlinirea vârstei de 45 de ani.

Aceeaşi recomandare este şi pentru persoane cu risc, respectiv persoane obeze, cu dislipidemii, pacienţii cu boli cardio-vasculare, cu pre-diabet, femeile cu diabet în timpul sarcinii, rudele persoanelor care au avut diabet etc.

„Sunt convins că fiecare caz cu diabet cunoscut există încă un caz necunoscut sau fără tratament”, a rpecizat prof.univ.dr. Romulus Timar.

 

Factori de risc pentru diabet

 

Factorii de risc pentru Diabetul tip 1 sunt încă în curs de cercetare. În orice caz, existenţa unui membru din familie cu diabet de tip 1 creşte uşor riscul de boală. Factorii de mediu şi expunerea la unele infecţii virale sunt de asemenea legate de riscul de diabet de tip 1, acesta fiind o afecţiune autoimună.

Anumiţi factori de risc au fost asociaţi cu diabetul tip 2 şi includ:  istoricul familial de diabet, greutatea corporală crescută, alimentaţia nesănătoasă, inactivitatea fizică, înaintarea în vârstă, hipertensiunea arterială, toleranţa scăzută la glucoză (TSG), istoricul de diabet gestaţional, nutriţia deficitară în timpul sarcinii.

În timp, diabetul poate afecta inima, vasele sanguine, ochii, rinichii, şi nervii. Combinat cu reducerea circuitului sanguin, neuropatia (afectarea nervoasă) în membrele inferioare creşte riscul de ulceraţii, infecţii şi necesitatea de amputaţie a membrului inferior. Retinopatia diabetică este şi ea o cauză importantă de orbire şi apare ca rezultat al afectării îndelungate a vaselor mici de sânge în retină. De asemenea, diabetul este printre cauzele principale de insuficienţă renală.





comentarii
1 comentarii

De-atatea chimicale,cred si eu ! Se da sistemul imunitar peste cap(de aia atatea boli maram autoimune). Zahar se manca si inainte de ''89 cu polonicul,si nu mai erau atatia copii bolnavi ca in ziua de azi. Apropo,stiati ca toate siropurile de copii si nu numai, a marilor giganti din industria medicamentelor,sunt pline de zahar? Mai votati strainii,si veti vedea si mai rau!
24.05.2019 18:54
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

anunt de intentie consultanta

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia