Peste 2000 de metri de tunel forat, pe autostrada A1 Sibiu – Pitești

O etapă esențială în construcția primului tunel rutier la nivel de autostradă a fost marcată zilele acestea pe sectiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu – Pitești A1. În cadrul acestui proces, a avut loc turnarea betonului final al structurii de rezistență pe primul tronson de 12,5 metri în Tunelul botezat Daniela.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De asemenea, s-a trecut pragul de 2000 de metri de tunel forat din lungimea totală a ambelor fire, care se ridică la 2692 metri. Dintre aceștia, 1088 metri au fost forați la Tunelul Daniela (sensul de mers Sibiu-Pitești), iar 928 metri la Tunelul Alina (sensul de mers Pitești-Sibiu).

Este vorba despre:  turnarea betonului final al structurii de rezistență pe primul tronson (12,5 m) al Tunelului Daniela; ✅️ am trecut pragul de 2000 metri tunel forat din lungimea totală a ambelor fire (2692 metri): 1088 metri forați la Tunelul Daniela (sensul de mers Sibiu-Pitești) 928 metri forați la Tunelul Alina (sensul de mers Pitești-Sibiu) ✅️ au fost realizați 1.290.000 mc din 1.700.000 mc de excavații; ✅️ au fost realizați 325.000 mc din 540.000 mc de umpluturi; ✅️ continuă lucrările aferente structurilor existente pe acest lot și se află în diferite stadii: lucrări de armare, cofrare și betonare elevații, grinzi de rezemare, turnare plăci de suprabetonare, lucrări de instalare grinzi și predale prefabricate, lucrări de sudură tablier metalic; ✅️ continuă lucrările de consolidări prin execuția saltelelor antierozionale, aripi din gabioane, umpluturi din balast în spatele culeelor; ✅️ sunt în curs de finalizare lucrările la podețele prefabricate; ✅️ se execută lucrări de scurgere a apelor, după cum urmează: șanțul de gardă (realizat 3055 m din 7400m), șanțul de bermă (realizat 1940 m din 9100 m), dren longitudinal (realizat 3785 m din 6900 m), șanț picior taluz (1400 m din 17300 m); ✅️ continuă producția de prefabricate în baza organizată pe șantier, fiind produse 469 din 660 buc grinzi prefabricate, 7057 din 7800 buc predale prefabricate, 243 din 300 buc antretoaze prefabricate. Antreprenorul are mobilizate în șantier 650 persoane și 210 utilaje și echipamente de construcții." se arată într-o postare de pe canalul de Youtube Infrastructura România. (D.B.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată
20 noiembrie 2024 la 12:54
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 15 minute
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit