Tribuna
Sevis
Peste 2 milioane de lei pentru susținerea copiilor aflați în situații vulnerabile
Peste 2 milioane de lei pentru susținerea copiilor aflați în situații vulnerabile

Asociația SOS Satele Copiilor România, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu și SOS Children`s Villages Norway, implementează proiectul  ”Dezvoltarea unui model de intervenție pentru copiii aflați în situații vulnerabile din județul Sibiu”. Inițiativa a fost lansată și prezentată, miercuri, 16 iunie.

Proiectul este finanțat prin Fondurile Norvegiene în cadrul Programului “Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”. Acesta își propune dezvoltarea și promovarea unui model de intervenție, la nivelul județului Sibiu, care să contribuie la creșterea accesului copiilor din familiile vulnerabile aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. Bugetul total cuprinde 2.735.739.92 de lei.

Tot în cadrul conferinței de miercuri, inițiatorii proiectului au subliniat și obiectivele specifice, printre care se numără: furnizarea de servicii sociale, educaționale și de ocupare de calitate pentru 300 de copii, cu vârste cuprinse între 0-14 ani, și pentru familiile acestora din șase comunități rurale și urbane din județul Sibiu, în baza planurilor individualizate de servicii; creșterea capacității profesioniștilor din serviciile sociale și a membrilor structurilor comunitare consultative din județul Sibiu în lucrul cu copii și familiile acestora; creșterea capacității serviciilor publice de asistență socială din județul Sibiu și a DGASPC Sibiu pentru identificarea, evaluarea și adresarea nevoilor copiilor și familiilor acestora.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia