Tribuna
PNL
Peste 140 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor, confirmate de DGASPC de la începutul anului 2020
Peste 140 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor, confirmate de DGASPC de la începutul anului 2020

De la începutul anului și până în prezent la DGASPC Sibiu au fost înregistrate 578 de sesizări, copiii fiind victime ale abuzurilor fizice, emoționale și sexuale, a neglijenței din partea familiei cât și a exploatării prin muncă. Prin urmare, s-au confirmat: 43 de cazuri de abuz fizic, zece cazuri de abuz emoțional, 24 cazuri de abuz sexual, 74 de cazuri de neglijare și nouă cazuri de exploatare prin muncă.

“Toate drepturile copiilor sunt esențiale, dar în aceste vremuri de pandemie cred ca unul dintre cele mai importante este respectarea dreptului la sănătate și protejarea împotriva virusului SARS COV 2.Este important ca toți copiii să știe care le sunt drepturile, cum să le ceară și să le apere, dar este nevoie să știe că au și responsabilități iar treptat, odată cu maturizarea lor,  să fie pregătiți pentru viața pe care o au înainte. Voi ,dragi copii, sunteți viitorul. Voi sunteți mândria noastră și de aceea este foarte important ca toate drepturile să vă fie respectate. Această obligație este comună tuturor angajaților  care lucrează în domeniul protecției special și nu numai”, spune Laura Camelia Vîlsan, directorul general al DGASPC.

Potrivit reprezentanților DGASPC, pentru 45 de copii s-a instituit o măsură de protecție (centrul de primire în regim de urgență, asistent maternal profesionist și central maternal) restul copiilor au rămas în familiile biologice, beneficiind de servicii și prestații sociale din partea Serviciilor Publice de la Asistență Socială de la domiciliul acestora, precum și de monitorizare din partea DGASPC Sibiu.

Pentru a apela orice formă de abuz asupra minorilor este la dispoziție “Telefonul Copilului”: 0269.983 sau 0800.800.227. Acest număr de telefon poate fi apelat de luni până vineri, între orele 8-22, de către orice persoană (adult sau copil) care dorește să sesizeze cu privire la situația unui copil aflat în situație de risc sau în dificultate.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia