Tribuna
Jidvei
Pensionarii din Sibiu au supărări mai mari decât întârzierea pensiilor
Liuba STARII
2491 vizualizari
Pensionarii din Sibiu au supărări mai mari decât întârzierea pensiilor
Subiectul întârzierii plății pensiilor către pensionarii care încasează acest venit prin intermediul Poștei Române a făcut înconjurul țării, devenind o temă de dezbatere națională. Au existat mai multe localități din țară unde pensionarii s-au arătat nemulțumiți de întârzierea plății pensiilor, reclamând că au fost nevoiți să se împrumute pentru a avea bani de pâine și medicamente. Pentru a vedea cum stau lucrurile la Sibiu, am mers marți dimineața la câteva oficii poștale din municipiu și am stat de vorbă cu pensionarii întâlniți acolo. Se pare că Sibiul a fost ocolit de situațiile neplăcute generate de decalarea perioadei de plată a pensiilor prin intermediul Poștei Române. La Sibiu, nemulțumirile oamenilor par să fie legate mai degrabă de calitatea serviciilor Poștei Române și de posibila majorare a vârstei de pensionare, decât de micile întarzieri ale plății pensiilor.

Marți, înainte de masă, Oficiul Poștal din Ștrand e deschis de curând, dar deja s-a format o coadă imensă la ghișee. Oamenii de diferite vârste stau, oftează și așteaptă să le vină rândul. O femeie trecută de prima tinerețe așteaptă o felicitare de Crăciun și un calendar de la Londra (care întârzie de câteva săptămâni), niște tinere și-au comandat haine de pe site-urile chinezești și după două luni de la livrare sunt nerăbdătoare să le probeze, o doamnă vrea să trimită bani rudelor din străinătate, ca să le facă un cadou, fiecare cu treaba lui. Printre ei se numără și mai mulți pensionari, care sunt în așteptarea pensiilor sau după cum a spus unul dintre ei „recompensei pentru mulți ani de trudă”.

Acum câteva zile poștașul a venit la domnul Nicolae și i-a adus pensia. Bărbatul a auzit că au fost probleme în alte localități, dar se bucură că nu a avut de suferit. Ceea ce îl deranjează este faptul că autoritățile locale se opun înființării centrului social pentru vârstnici, pe care acesta își dorește să-l deschidă în casa părintească. Nicolae a trimis mai multe scrisori către Guvernul României, iar astăzi ține în mâini un plic destinat premierului Ludovic Orban și a venit la poștă pentru a-l expedia.

”Tot povestim de o Românie anormală, noi suntem anormali pentru că acceptăm asemenea condiții. Înainte ne plângeam că stăm la coadă la pâine și la carne, iar acum stăm o jumătate de zi ca să plătim sau să trimitem o scrisoare. Avem nevoie de mai multe ghișee, nu doar de un singur ghișeu pentru un cartier întreg, trebuie să fie puncte de pensie, să fie totul separat și bine gândit, dar n-are rost să intrăm în profunzimea problemelor pentru că peștele de la cap se strică. Dacă sunt trei ghișee ar trebui să fie trei operatoare care lucrează, dar nu doar vociferează. De ce nu copiem și noi exemple bune de la occident, la ei totul se rezolvă foarte simplu”, povestește Nicolae.

Mulțumiți de pensii, dar nemulțumiți de Poșta Română

Doamna Carmen a reușit să primească pensia din timp, dar e supărată pe Poșta Română pentru că nu i-au venit un calendar și o felicitare de Crăciun din Marea Britanie: ”Din Anglia în America a ajuns, o cunoscută de-a mea l-a primit, dar aici mai durează, ce folos că suntem țări europene”, spune cu tristețe femeia.

Doamna Maria, de asemenea, a primit pensia din timp: ”Mi-au venit banii pe card, fără întârzieri. Am muncit o viață întreagă și primesc doar 700 de lei, dar e o altă poveste, cui îi pasă”, spune sibianca. Domnul Mircea a venit la Oficiul Poștal ca să achite o factură din banii primiți luni, de la statul Român. Bărbatul nu s-a confruntat cu problema întârzierii, dar e nemulțumit că trebuie să aștepte mult și „să piardă timpul la coadă”.

După ce am stat de vorbă cu seniorii din cartierul Ștrand am pornit spre Oficiul Poștal de pe Strada Mitropoliei ca să aflăm situația altor pensionari. Sediul central nu a fost atât de aglomerat precum acel din Ștrand, iar vârstnicii au avut noroc și nu au stat mult timp la coadă. De la domnii Ioan și Dumitru am aflat că nici ei nu au avut întârzieri la pensie, în schimb au „mai multe motive de tristețe când văd ce se întâmplă și unde a ajuns țara lor”. Doamna Aurelia urma să primească pensia și își aștepta calmă rândul:”Trebuie să îi înțelegem și pe ei. Acum s-a schimbat tura. Trebuie să așteptăm mai mult, nu avem de ales”.

Discutând despre posibila majorare a vârstei de pensionare, cei întâlniți marți au ajuns la o concluzie: „Să le dea Domnul sănătate celor care inventează așa ceva și să muncească ei până la 70 de ani. E o prostie! Omul are nevoie de odihnă pentru că a muncit destul până la 65 de ani”.

CNPR face precizări privind plata pensiilor

Chiar dacă marți nu am întâlnit pensionari nemulțumiți de întârzierea plății pensiilor probabil că există și în județul Sibiu situații neplăcute. Într-un comunicat de presă, CNPR face precizări privind decalarea intervalului în care vor fi distribuite pensiile în luna ianuarie.

„ Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române, începând cu 7 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an. Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ trei zile. Astfel, pensiile sunt livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de zece zile. 'În ianuarie ne aflăm într-o situaţie specială, ca urmare a închiderii de an din instituţiile Statului. Acum, la început de an, lucrurile încep să se aşeze şi să fie alimentate de energia caracteristică acestei perioade. Poşta Română lucrează la capacitate maximă începând cu data de 6 ianuarie. Noi, Poşta Română, înţelegem nevoia pensionarilor de a avea pensia la timp în buzunar, fapt de care ne asigurăm lună de lună. Fiecare român trebuie să aibă încredere în această companie, fără să aplece urechea la fake-news-uri sau dezinformări premeditate', a spus Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române. Potrivit reprezentanților CNPR, asemenea anului 2019, pensiile vor fi livrate, şi anul acesta, în timp record, până pe 20 ianuarie, ca urmare a dedicării şi efortului susţinut al poştaşilor români", se arată în documentul transmis redacției noastre.

Foto: Răzvan NEGRU






comentarii
3 comentarii

guvern s emarionet ue
adi3
14.01.2020 21:21
Pai normal ca au, ca multi dintre ei stau de 4 ani de zile si asteapta recalcularea pensiilor fiindca au grupa I si a II a de munca!
Tara asteapta ca acesti pensionari sa moara, sa scape de ei!

HOTIE DE TARA! NEMERNICILOR!
unu
15.01.2020 09:02
Sa traiesti d-l Ioan Costea de la pozitia 10,ce facea-i pe la posta?
gogu din rampa
16.01.2020 11:56
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

mega image

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia