Continental
Tribuna
Pe când sibienii se „îndulceau” în oraş: Vechi cofetării sibiene (I)
Dumitru CHISELIŢĂ
12513 vizualizari
Pe când sibienii se „îndulceau” în oraş: Vechi cofetării sibiene (I)
Unul din lucrurile plãcute ale vremurilor de altãdatã era, în mod sigur, faptul cã oamenii nu aveau nevoie de atâtea scule și rețele și pagini sau alte jucãrii ca sã socializeze, ei recurgând la soluția simplã și frumoasã a vremii: sã-ți trãiești viața în real. Era perioada când bucuriile erau mai simple și orice lucru, acum considerat ori „mic” ori aiurea, te mulțumea. Când o prãjiturã și un suc, alãturi de pãrinți, era tot ceea ce dorea un copil, într-o dupã- amiazã de duminicã. Sau când tu, elev, chiuleai de la orele plictisitoare sau de la „practicã”, pentru a da o fugã, cu alți colegi din gașcã, la un suc (și o țigarã așa, pe șest), la cofetãria din cartier. Sau când, tu, adolescent, dupã ce ieșeai de la film de la Pacea sau Arta te opreai neapãrat, cu prietena, posibila prietenã ori, de ce nu, chiar de unul singur, la un „ceva” pe la „Trandafirul”, „Macul Roșu” sau chiar „Perla”.

 

Ați ghicit, vom vorbi, în cele ce vor urma, despre cofetãriile vechi ale Sibiului. Cele care ne-au fãcut copilãria și adolescența un pic mai frumoasã decât cenușiul cotidian al epocii comuniste. Locul de unde am avut primele amintiri ca, sã zicem așa, consumatori în locuri publice. Cofetãria. Și acum încã existentã, dar mult mai puțin frecventatã de când comoditatea de mileniu 3 a devenit un mod de viațã. De ce sã mai ieși când poți cumpãra, comanda, consuma în fotoliu în fața televizorului sau net-ului? Dar uneori
ți-e dor de vremea aceea, în care timpul parcã era altul, de o zi de primãvarã frumoasã când tu stãteai la o masã micã, ce juca puțin din picioare, pe un scaun oarecum confortabil, în fața unui cremșnit, „șoalacrem” sau „București”, întrebându-te când sã bei sucul: înainte, sau dupã prãjiturã? Cã înainte te umfla la burtã de nu mai puteai savura ce aveai în farfurie, și „dupã” ți se pãrea fãrã gust, de la prea multul dulce al prãjiturii. Sã ne întoarcem puțin în timp, pe vremea când cofetãriile erau „în top”-ul preferințelor celor tineri și nu numai. 

De la „konditorei”-ul de epocã la cofetãriile interbelice

Cândva, în secolul al XIX-lea, s-a rãspândit o nouã „activitate” printre sibieni: plimbarea. Petrecerea unei dupã-amieze de duminicã, la pas, prin centrul orașului, pe actuala stradã N. Bãlcescu, din Piața Mare pânã pe Bretter, pe sub copacii de pe promenada de sub zidurile cetãții (actualul Bd. Corneliu Coposu) sau prin parcurile proaspãt amenajate, ca Parcul Orãșenesc- ASTRA sau Erlen – Sub Arini, ori chiar mai departe, prin frumoasa Goldthal-Valea Aurie, spre Junger Wald - Dumbrava, locul multor serbãri câmpenești. Bineînțeles cã plimbarea aceasta necesita și anumite locuri unde sã faci, ca sã zicem așa, o pauzã. Unde sã stai, sã savurezi o cafea bunã și sã consumi o prãjiturã, nu atât pentru cã aveai neapãratã nevoie de așa ceva, cât de
dragul de a sta, alãturi de familie și prieteni, la o „sesiune de discuții” pentru a afla ultimele noutãți din oraș sau de aiurea, pentru a vedea, de pe scaun, cine mai trece, cu cine, cum aratã, cum e îmbrãcat. Astfel au apãrut, în Hermannstadt-ul transilvan, cafenelele și cofetãriile. Erau, cel puțin la cum ne aratã imaginile de epocã, localuri de lux, nu pentru orice pungã, unde eleganța vestimentarã era „ținuta obligatorie”, ca și manierele elegante. Încã un avantaj al cofetãriilor
era cã puteau fi frecventate și de femei și copii, spre deosebire de restaurante sau birturi, unde prezența reprezentantelor sexului frumos putea duce la interpretãri privind lejeritatea moravurilor acestora.

În general, cofetãriile erau și cafenele, dar acesta nu era un lucru obligatoriu, existând și cafenele propriu-zise, mult mai vechi, cronologic vorbind, ele fiind menționate în ghidul lui Hochmeister de la 1790, și cofetãrii propriu-zise, ceva mai târziu. Printre primele cofetãrii menționate ca atare apare cea a lui R. D. Gaudenz, îa începutul secolului al XIX-lea, pe Ulița Cisnãdiei, dupã cum ne spune pagina

„Povești sãsești”.

Ce se putea gãsi în cofetãriile epocii? Care era oferta? „Diverse prãjituri, tortate, tortate de galã, parfait, sulțuri cu crem, tortate în ghiațã și înghețatã, bonboane, cel mai bun compot și marmelad”, spune o reclamã din presa
vremii a „conditor”-ului Oskar Seiser. Oferta continuã, cu torturi,
prãjituri pentru ceai sau desert, foietaje, prãjituri cu cremã, ciocolatã, „în toate formele și pentru toate gusturile”. Totul e sã știi sã alegi și sã afli cât te costã.

În vechile cãrți de adrese ale Sibiului, cofetãriile sunt trecute alãturi de cafenele: „Kafeehäuser und Konditoreien”. Sunt pomenite, aici, pânã la 1900, cofetãriile, unele celebre, ale lui Berthold Frenz (care a avut la un moment dat și „Bolta Rece) din Piața Mare, cele douã cofetãrii-cafenele ale lui Julius Boda, una în Piața Mare, pe locul unde funcționa Cofetãria „Perla”, cealaltã pe actuala stradã N. Bãlcescu, cofetãria-cafenea a lui Viktor Bunyevacz de pe strada Orezului nr. 11 (actuala stradã Avram Iancu), ulterior în Piața Hermann, într-o casã aflatã pe locul unde acum e blocul Prima Ardeleanã, sau cea de pe Sporergasse (str. General Magheru), a lui Alfred Seiser.

Tot pe Ulița Cisnãdiei mai funcționa, la numãrul (vechi) 19, la finele secolului al XIX-lea, cafeneaua-cofetãrie a lui Daniel Sadler, iar în Piața Mare apãrea cafeneaua-cofetãrie a lui Guido Weber. 

O cofetãrie într-un decor aparte era cea de pe Promenadã, aflatã pe drumul ce era mãrginit de zidurile de fortificație de pe actualul bulevard Coposu, „ținutã” de Viktor Müller, ulterior de Marie Müller. 

Oare câți știu cã Restaurantul „Bolta Rece” era, în perioada lui „romanticã”, o cofetãrie? Se numea „Erlenpark Konditorei”, proprietar fiind, la un moment dat Oskar Seiser, care mai avea o cofetãrie pe str. Magheru-Sporergasse.

La începutul veacului al XX-lea mai apar cafenelele-cofetãrii ale lui Robert Stattin (str. N. Bãlcescu), Gustav Schinzel (str. Elisabeta/9 Mai), care a ființat și pe locul unde va fi la un moment dat rãu-famatul local „Cocoșul Roșu”.

În perioada interbelicã avem cunoștințã de existența cofetãriilor, mai vechi sau mai noi, „Edith” de pe str. Turnului, „Eule” (Bufnița) de pe str. Regina Maria (unde era „Trandafirul Roșu”?), „Cofetãria de la Teatru și Promenadã” a Wilhelminei Meltzer, cofetãria Hermann Otto de pe str. Tribunei, cofetãria „popularã” de pe str. Brukenthal a lui Georg Selzer sau cofetãria „Avram Iancu” de pe actuala stradã cu același nume, la nr. 5. 

Ion Mariș, în „O altã cronicã a Sibiului-Her­mannstadt”, pomenește la un moment dat de primele  cofetãrii cu proprietari români din oraș, ale lui Virgil Bunea și Nicolae Tarba, deschise în 1934, respectiv 1939.

Cântecul de lebãdã al cofetãriilor private sunã în anul 1947, când proprietarii acestora se transformau, grație propagandei comuniste, din oameni care aveau și ei o prãvãlie a lor, în cruntã „clasã exploatatoare”, ei curând fiind „naționalizați”. Deja vântul rece al bolșevis­mului bate peste locurile unde altãdatã oamenii își savurau prãjiturile sau alte produse „dulci”. Apare, de exemplu, „Cooperativa de Producție Meșteșu­gãreascã a Cofetarilor” (nume super-stupid), numitã „21 Decemvrie”, cu „8 magazine de desfacere”, sediul central fiind pe str. Molotov (!) nr. 2. Totuși, mai apar cofetãrii ca ale lui Sabri Cazimi (str 9 Mai), Oskar Seiser (str. Molotov nr. 2), Felix Widmann (str. Tribunei), bomboneria și cofetãria lui Halil Isacovici (str 9 Mai), faimoasa cofetãrie Schinzel care încã supraviețuiește, sau  Adalbert Tiboldy de pe Turnului. Încet încet, cofetãriile ajungeau „de stat”. (va urma)

Mulțumiri

Mulțumesc pe aceastã cale grupului facebook „Alt-Hermannstadt in Ansichtskarten, Fotos, Gemälden und Grafiken”, în special lui Gudrun Liane-Ittu, Bianca Rodica Karda, Helmut Wolff și Marian Bozdoc, care mi-au oferit, direct sau indirect, documentația necesarã pentru realizarea acestui material.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia