Tribuna
PNL
Avrig
Participanţi din zece judeţe, la Sesiunea "235 de ani de la martiriul lui Horea şi Cloşca”
Dan FRÂNCU
1420 vizualizari
Participanţi din zece judeţe, la Sesiunea
Elevi şi cadre didactice de la instituţii de învăţământ din mai multe judeţe ale ţării au participat, sâmbătă, la Sesiunea Regională de Comunicări şi Referate pentru Elevi dedicată împlinirii a 235 de ani de la martiriul lui Horea şi Cloşca, principalii conducători ai Răscoalei ţărăneşti din 1784.

Manifestarea, aflată la cea de-a X-a ediţie, s-a desfăşurat la Centrul de Documentare şi Informare din cadrul Liceului Teoretic “Gheorghe Lazăr” Avrig şi a fost organizată de instituţia gazdă, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.
Timp de mai bine de două ore, elevii pasionaţi de istorie au prezentat în faţa participanţilor o multitudine de lucrări (prezentări power point, referate, comunicări etc) cu teme din cele mai diverse, referitoare la personalităţi, evenimente sau alte aspecte din istoria naţională sau mondială. Indiferent de tema prezentării, participanţii au avut parte de o experienţă cu multe învăţături, îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe istorice şi de cultură generală fiind unul dintre marile câştiguri ale acestei sesiuni.
La fel ca şi la celelalte ediţii, prezentările au fost împărţite în două sesiuni, pauza fiind “ocupată” de organizatori cu scurte programe cultural – artistice, oferite de ansambluri sau grupări locale.
Pentru această ediţie a sesiunii istorice de la liceul din Avrig au fost acceptate un număr de 25 de lucrări, realizate şi coordonate de zeci de elevi şi cadre didactice de la şcoli şi licee (clasele VIII – XII) din judeţele Vâlcea, Braşov, Sibiu, Arad, Bistriţa Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Suceava şi Sălaj.
Programul pregătit de gazde pentru oaspeţii la această sesiune a cuprins şi vizitarea monumentelor istorice ale oraşului Avrig (Casa Memorială Gheorghe Lazăr, bustul lui Gheorghe Lazăr, operă a scupltorului Corneliu Medrea, Biserica Ortodoxă “Intrarea Domnului în Ierusalim şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, unde se află mormântul marelui cărturar transilvănean, Biserica Evanghelică, Reşedinţa de Vară şi Parcul Samuel von Brukenthal).
“Activitatea s-a bucurat de sprijinul total al directorului liceului, prof. Marius Emilian Novac şi al directorului adjunct Luca Marcel, iar la finalul activităţilor elevii participanţi au primit gratuit câte un exemplar din volumul scris de prof. dr. Dragoş Lucian Curelea şi prof. Daniela Curelea, intitulat “Reconstituirea unei icoane de om: Monahia Mina Hociotă (1896 - 1977)”, iar cadrele didactice prezente au primit gratuit câte un exemplar din volumul scris de prof. dr. Dragoş Lucian Curelea, intitulat “Despărţământul Alba Iulia al Astrei (1870 - 1948)”. Fiecare participant a primit diploma şi adeverinţe care să ateste participarea la această activitate”, ne-a informat coordonatorul sesiunii, prof. Petre Din.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia