Am aflat zilele acestea, o dată în plus, că „fără politică în Biserică” e un slogan, fără legătură cu realitatea. Politicul, vulgarizat până la nivelul acțiunilor de la Șoimii Patriei, continuă să încerce să facă rating pe seama târârii Bisericii în știre. Regret să le readuc aminte unora, Catedrala Neamului este semnul unic, deocamdată, că avem 100 de ani de Românie. Dar și unul din multele semne că nu suntem în stare să facem nimic, tot de 100 de ani, fără ifose și jigniri, fără explozii de cultură lacunară și fără vertijuri de false tribulații. Cetate ridicată în mijlocul dărâmării Țării, Catedrala se vrea mărturia că putem fi totuși egali cu noi, cu hotărârile noaste, cu planurile noastre de existență. Nu e singură. În complexul ei sunt și multe dintre clădirile care fac obiectul strigătelor străzii. Dar Biserica nu poate să le facă asemeni străzii și asemeni unor politruci de ocazie, inadecvați în făptuire visării perpetue asupra unor proiecte pe care, dacă și iar dacă, ar deține puterea politică... Știu că Biserica va fi mereu supărarea oricărei forțe politice în ascensiune, pentru că limitează forța ei, știu că se vor găsi mereu oameni care să execute biserica asemeni altor instituții cărora le-au fost executori, fără nici un folos în favoarea Neamului doar a propriilor interese de partid ori...buzunar. 
Nici unul dintre cei care aruncă subiectul Catedralei pe piață nu au făcut, efectiv, nimic pentru a putea fi văzut, evaluat, așezat în cifre limpezi. Frisoanele pe care le-au avut unii dintre ONG-iști când au aflat că li se vor cere listele de finanțare spun mult mai mult decât aerul degajat prin care se uită de sus la eforturile preoților și credincioșilor de a păstra normalitatea creatoare a unui popor îmbătrânit în 100 de ani de lecțiile absurdului cotidian. Catedrala Neamului are în ea liniștea neliniștii lor. Poate că e momentul să fim mai atenți pe cine susținem să ne reprezinte în politica locală și națională, poate că dincolo de corupția identificată prin prisma juridicului este și o corupție ideatică și o alta de modele, extrem de periculoasă. 
Nu vrem corupție? Minunat. Dar pe seama cărei morale vom căuta să nu fim corupți pentru că etica de partid și de stat vedem cum eșuează lamentabil și deplin sub ochii noștri. Lipsa de respect pentru popor, fie el și pupător de moaște, nu, dovedește o dată în plus că se construiește un ideal național bazat pe cum văd ei, cum vor ei, cum îi taie pe ei capul nu cum se voiește Țara, ori cum se aliniază idealul ei politico-economic la vremea zglobie în răutăți de acum. 
N-ar strica să recitim istoria anilor premergători Unirii. Și cea politică. Poate vom vedea atunci că numele negociatorilor politici ai unirii ca și ai celor căzuți, martiri, ori eroi pe câmpul de luptă nu erau înscrise pe lista de partid ca să dea bine ci pe lista Bisericii și a Neamului. Și că, întorși acasă din lupte, românii nu au încetat să lupte pentru România. Fiecare unde i-a îngăduit Dumnezeu să-și poarte speranțele și traiul. Nu mai umiliți poporul care vă ține cu aroganțe de bișnițari morali. Luați seamă la discursul și viața predecesorilor politici care au făcut ceva pentru Țara aceasta. Nu transformați în feude de ineficiență locurile în care vă îngrămădiți să dați lecții. Nu iese. Și mai citiți o dată listele oamenilor care au făcut România Mare. Merită. E un Sinaxar de demnitate pentru veacurile de acum.