Tribuna
Sevis
Parcare subterană la Gară. Primăria Sibiu a contractat proiectarea!
Laura BUCIU
1987 vizualizari
Parcare subterană la Gară. Primăria Sibiu a contractat proiectarea!

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a semnat, marți, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar construcției parcării subterane din Piața Gării. Contractul a fost semnat cu firma SC Hentza Business București, valoarea acestuia fiind de 92.000 de lei.

Proiectantul va realiza studiul prin care va oferi soluții de realizare a mai multor obiective stabilite de Primăria Sibiu prin caietul de sarcini.

Astfel, Primăria Sibiu dorește construcția unei parcări subterane pe două nivele cu un total de 200 de locuri de parcare pentru autoturisme și 10 locuri pentru motociclete; parcarea existentă supraterană se va păstra, astfel că în Piața Gării vor fi disponibile aproximativ 400 de locuri de parcare, subteran și suprateran.

Pe platforma de suprafață va fi prevăzută o stație pentru mijloacele de transport electrice, aceasta urmând să fie dotată și cu puncte de încărcare pentru acest tip de autobuze. De asemenea se va amenaja iluminatul interior și exterior al parcării și va fi instalat un sistem de supraveghere video a zonei parcării.

Totodată, în caietul de sarcini m ai sunt prevăzute realizarea unor zone verzi în punctele de acces în parcare, crearea drumurilor de acces, a rampelor și a trotuarelor pietonale, realizarea tubulaturii subterane pentru coborârea cablurilor suspendate.

Firma contractată va preda studiul în termen de 90 de zile de la semnarea contractului.

După ce proiectantul predă acest studiu, Primăria Sibiu va iniția o procedură de achiziție pentru execuția lucrărilor de construcție a acestei parcări. 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia