Tribuna
Paracetamolul, raţionalizat în farmaciile din România: 2 cutii de persoană! "Este o recomandare trimisă colegilor farmacişti şi publicului larg!"
Paracetamolul, raţionalizat în farmaciile din România: 2 cutii de persoană!
© Rareş BIŢU

În urmă cu un an, să zicem, o ştire despre raţionalizarea paracetamolului  ar fi părut o glumă de 1 aprilie, însă acum nu mai e cazul. După ce medicii au recomandat paracetamolul, spunând că poate fi eficient în lupta cu coronavirusul, stocurile din farmacii sunt aproape epuizate. 

Pentru ca situaţia să nu scape de sub control, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, prof. Dumitru Lupuleasa, a anunţat soluţia găsită: raţionalizarea paracetamolului, după mai multe discuţii cu farmaciştii. Medicamentul nu va mai putea fi cumpărat ca până acum, fiind stabilit un maxim de două cutii de persoană.
Această decizie vine  după ce, în ultima perioadă, vânzările acestui medicament aflat, printre altele, pe schema de tratament a infecției cu noul coronavirus, s-au triplat.
"Deși este fără prescripție medicală, am stabilit cu colegii farmaciști să nu elibereze mai mult de un flacon, două flacoane / cutii maximum, astfel încât să reușim să asigurăm pentru populație cantitatea de Paracetamol. O raționalizare, astfel încât să ajungă la cât mai multă lume, mai ales pentru cei care au nevoie de el”, a declarat Lupuleasa, astăzi, la Realitatea Plus. 
„Este o recomandare pe care am trimis-o de ieri către colegii noștri farmaciști, dar și pentru publicul larg, pentru a înțelege că trecem printr-o perioadă în care în a acumula cantități prea mari dintr-un medicament nu este opțiunea cea mai bună”, a spus Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România, potrivit digi24.

„Am luat această decizie pentru că consumurile s-au dublat, aproape spre triplare față de perioadele anterioare și tocmai pentru că în schema de tratament pentru COVID-19, pentru formele ușoare, pentru a scădea temperatura este recomandat paracetamolul și atunci toată lumea s-a sesizat și în buna tradiție, mai ales românească, încercăm să avem cât mai mult chiar dacă nu ne trebuie”, a precizat prof. Lupuleasa. 

Să nu epuizăm stocurile din farmacii


Preşedintele Colegiului Medicilor din România a subliniat că în depozite sunt încă stocuri suficiente, dar şi materii prime care să sprijine continuarea producţiei.
„Există în depozite și în spațiile de producție există stocuri, există materii prime cu ajutorul cărora producția să continue, dar este important să nu epuizăm stocurile la nivelul farmaciei și tocmai de aceea considerăm că această recomandare este una utilă, una de bun simț și una morală până la urmă”, a explicat Lupuleasa.
Alte state au rezerve naţionale 
„Există cam aceași tendință și în alte țări, numai că în unele dintre ele există niște rezerve naționale la care se poate apela. Din păcate, din câte înțeleg, oficiul central de stocare care a funcționat pentru existența medicamentelor nu există și atunci ne bazăm numai pe stocurile existente la distribuitori și la producătorii români, sigur că având în vedere și posibilitatea de a importa și alte formulări care conțin paracetamol”, a adăugat preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România.

 

Plafonarea preţurilor ar putea "încuraja" criza!


Prof. Lupuleasa nu vede cu ochi o eventuală plafonare a preţurilor şi consideră că o astfel de măsură ar putea "încuraja" criza, în loc s-o tempereze. 
”Pe de altă parte, vreau să anunț că am discutat cu o serie întreagă de producători din România, care fac în momentul de față Paracetamol, și au materie primă, au în stoc produs finit, însă nu în cantități foarte mari. Dacă se vor încerca plafonări ale prețurilor, s-ar putea ca criza în loc să se rezolve să devină și mai mare. De asemenea, există și alte produse care conțin pe lângă Paracetamol și alte produse care mai au și alte substanțe extrem de utile pentru această perioadă. După o discuție cu farmaciștii, pacienții pot pleca cu un produs care să aibă și 500 mg de Paracetamol, pe formularea respectivă", a explicat pentru dcnews.ro, președintele Colegiului Farmaciștilor, Dumitru Lupuleasa.

 





comentarii
3 comentarii

Trebuie recomandat PANADOL EXTRA *12 tb, lei 10 . În felul acesta există încasări bune fără ca publicul să facă stocuri mari...
Rappaport Comissiona_Dobanda
02.04.2020 14:42
Dl. Lupuleasa e din Borca ,jud . Neamț. Am putea spune că e ...borcan !!
Agenteur-X7
02.04.2020 15:05
Acum dupa ce toti oamenii sistemului si cu tot neamul lor si-au umplut dulapurile cu tot ce inseamna mendicamente, s-au trezit sa rationalizeze!

Hai sictir! Pariu ca bugetarii au stocuri enorme acasa! Fiecare om al sistemului corupt si incompetent cred ca e blindat cu tot ce nu se gaseste acum in farmacii!
costinel
06.04.2020 11:48
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia