Tribuna
Sevis
Pădurea aduce profit frumos, la Tălmaciu
Dan FRÂNCU
1447 vizualizari
Pădurea aduce profit frumos, la Tălmaciu

Administrarea chibzută a fondului forestier propriu reprezintă o activitate profitabilă pentru oraşul Tălmaciu. Recent, cu prilejul unei şedinţe ordinare, Consiliul Local Tălmaciu a adoptat o hotărâre prin care a aprobat destinaţia profitului net pe anul 2016, vărsat la bugetul local de Regia Publică Locală Ocolul Silvic Tălmaciu RA (structură proprie, ce are ca obiect principal de activitate administrarea fondului forestier al oraşului).

Astfel, aleşii locali din Tălmaciu au hotărât ca din suma totală de 802.290 lei primită de la ocolul silvic privat, cei mai mulţi bani (390.000 lei) să fie alocaţi lucrărilor de proiectare şi execuţie pentru reabilitarea străzilor şi podeţelor din satul Tălmăcel, cu menţionarea expresă a străzii Râuşor (nr. 426 – 439), zona Cimitirului. Celelalte sume vor fi folosite pentru reabilitarea străzilor din cartierul 1 Mai Tălmaciu – avize, taxe ISC, dirigenţia de şantier etc (100.000 lei), branşamente apă şi racorduri canalizare în Tălmăcel (200.000 lei), achiziţionarea unui plotter color necesar Compartimentului Urbanism din cadrul Primăriei Tălmaciu (8.000 lei), proiectarea unui pod peste Canalul Morii – strada Cetăţii din Tălmaciu (20.000 lei), execuţia subtraversării reţelelor de apă potabilă şi canalizare pe strada Unirii, nr. 90 – 92, (între DN 7 şi linia de cale ferată) – 74.290 lei, precum şi pentru achiziţionarea unor aparate de aer condiţionat necesare Bibliotecii Orăşeneşti Tălmaciu (10.000 lei).





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia