Tribuna
Orele în format fizic, reluate în 138 de școli din județul Sibiu
Liuba STARII
1392 vizualizari
Orele în format fizic, reluate în 138 de școli din județul Sibiu

Elevii din 138 de școli din Sibiu au revenit luni, 8 noiembrie, la cursurile în format fizic. Procesul didactic cu prezență fizică a fost reluat doar în unitățile de învățământ, în care rata de vaccinare a personalului angajat a atins 60%.

„În celelalte 43 de unități de învățământ orele se vor desfășura, în această săptămână, în format online. Dintre aceste unități școlare, una funcționează în sistem hibrid, conform deciziei Consiliului de administrație a unității de învățământ. Această situație se poate îmbunătăți, deoarece modificarea scenariilor după care se vor desfășura orele se va realiza în fiecare zi de vineri, prin decizia consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, cu informarea ISJ Sibiu, în situația atingerii procentului de minim 60% personal vaccinat angajat în școală”, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Potrivit acestora, cursurile cu prezenţă fizică la nivelul întregii unităţi de învăţământ se suspendă pentru o perioada de 14 zile dacă 50% din totalul grupelor/claselor au cursurile întrerupte din cauza îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Totodată, cursurile cu prezenţă fizică într-o grupă de învăţământ antepreşcolar/preşcolar sau clasă de învăţământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar/conexe, se vor suspenda pentru o perioada de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.

Prin urmare, luni, 8 noiembrie, în județul Sibiu, 13.233 de preșcolari și elevi (20,02%), din cei existenți în unitățile de învățământ, au desfășurat orele în mediul online.

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează atent situația epidemiologică, desfășurarea procesului instructiv- educativ în condiții optime pentru toți elevii, în toate unitățile școlare de pe raza județului Sibiu precum și procesul de vaccinare a întregului personal angajat din sistem aflat într-o dinamică continuă.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA