Continental
Tribuna
Opt polițiști din Sibiu au câștigat în instanță al 13-lea salariu pentru aproape 5 ani
Opt polițiști din Sibiu au câștigat în instanță al 13-lea salariu pentru aproape 5 ani

Peste 100 de polițiști reprezentanți în zeci de dosare de Sindicatul Prolex și-au câștigat dreptul în instanță în primele două luni ale anului. Ultimul dintre aceste procese se referă la opt polițiști din Sibiu, pentru care s-a câștigat definitiv la Curtea de Apel București acordarea premiului anual sau, cum e mai bine cunoscut, al 13-lea salariu. Acesta va fi plătit începând cu luna iulie 2013 fiecăruia dintre reclamanți, care sunt membri de sindicat, proporțional cu perioada lucrată de fiecare. Sumele vor fi reactualizate în raport cu inflația.

Totodată, instanța mai obligă Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu la plata dobânzii aferente începând cu luna iulie 2013 până la data plății efective.

  • „Ultima dată am câștigat pentru membrii din Sibiu. Trebuie făcută o observație și anume că întrucât unii s-au retras pe timpul procesului, recurs am făcut doar pentru cei care au mai rămas membri. Marea majoritate un pierdut acest drept, pentru că am câștigat dreptul acesta în recurs. Dacă ei nu au făcut recurs, atunci nu aveau cum să obțină aceste drepturi și au pierdut această șansă de a primi drepturile salariale, mergând în altă parte după promisiuni. E simplu pentru ei să vadă care sunt beneficiile și care nu, uitându-se pe site-ul instanței. Cei care sunt reclamanți sunt reclamanți prin intermediul sindicatului, iar ceilalți au calitatea de intimați. Beneficiari sunt doar recurenții”, spune Vasile Lincu, președinte Pro Lex, la prolex.tv.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia