Sala Festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA a fost, recent, gazda concertului-conferinţă "Oedipe", compoziţia lui George Enescu. Prezentat în premieră la Sibiu, evenimentul a strâns zeci de iubitori ai muzicii.
Cu acest prilej, la Sibiu au fost prezenţi renumiţi artişti, consacraţi pe scenele muzicii lirice, precum baritonul Ştefan Ignat, soprana Florina Mariş Hinsu şi pianista Liana Mareş. În debutul evenimentului, Alexandru Constantin Chituţă, preşedintele Asociaţiei Culturale "Pictor Octavian Smigelschi", a spus:

- „Opera de culme în creaţia lui Enescu, Oedipe, este o creaţie care se detaşează de celelalte prin dificultatea compoziţională şi modernitatea muzicală. Este o bucurie pentru noi ca aici, la Sibiu, să găzduim acest concert-conferinţă. Ducem lipsă de aşa ceva. Ascultăm şi mergem la concerte, dar puţini dintre noi ştim ce a stat la baza piesei, a operei sau a simfoniei. Este, aşadar, un lucru minunat ceea realizează baritonul Ştefan Ignat”.
Şi pentru invitaţi a fost o mare bucurie să revină pe scena sibiană.
- "Este o bucurie pentru mine să mă întâlnesc cu publicul sibian. Am mai fost aici la numeroase concerte. Este un lucru minunat ca al 23-lea concert-conferinţă Oedipe să aibă loc în această sală minunată", a spus Ştefan Ignat.
Din cadrul concertului-conferinţă face parte şi expoziţia cu acelaşi nume, realizată de Muzeul Naţional "George Enescu" din Bucureşti.
La sfârşitul evenimentului, publicul a avut ocazia să petreacă mai bine de jumătate de oră cu artiştii, povestind despre muzică şi alte curiozităţi. (A. M.)

Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
10.02.2025
RASINARI – str. Stezii, str. Dosului
08:30...

Modificările au vizat:
obligaţia de reținere la sursă, începând cu 1 ianuarie 2024, a impozitului pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor,...
Modificările au vizat:
obligaţia de reținere la sursă, începând cu 1 ianuarie 2024, a impozitului pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor,...
Mai sunt câteva luni până când condițiile meteorologice vor permite desfășurarea în condiții normale a competițiilor de alergare în județul...
Mai sunt câteva luni până când condițiile meteorologice vor permite desfășurarea în condiții normale a competițiilor de alergare în județul...
Adrian Petre POPESCU
4455
SteadfastDart25 este cel mai mare exercițiu al NATO din 2025 și marchează prima desfășurare pe scară largă a ARF de...
Adrian Petre POPESCU
4455
SteadfastDart25 este cel mai mare exercițiu al NATO din 2025 și marchează prima desfășurare pe scară largă a ARF de...
Încă o ediție a Târgului „Expotricotex” este în plină desfășurare și promite sibienilor articole de cea mai bună calitate la...
Încă o ediție a Târgului „Expotricotex” este în plină desfășurare și promite sibienilor articole de cea mai bună calitate la...
De câteva zile, orașul Avrig are administrator public, în persoana lui Iustin Gheorghe Pușcașiu.
Numirea unui administrator public este o noutate...
De câteva zile, orașul Avrig are administrator public, în persoana lui Iustin Gheorghe Pușcașiu.
Numirea unui administrator public este o noutate...