La început de an un nou volum marca Mihai Posada mi-a dăruit bucurie: Cartea convorbirilor 2 (Ed. Agnos, 2021, 325 pg.). Prea multa zdroabă de atunci mi-a întârziat rândurile de față și doar timpul de liniște post-pascal (ce mult poate însemna o zi de odihnă cred că am aflat toți) mi-a îngăduit să închei poveștile din carte. Pentru că Mihai Posada nu oferă doar interviuri ci oameni- volumul 1, a apărut la Limes în 2011, acolo unde în 2007 îi apăruse și volumul de „poesii”, Acasă- oameni pe care i-am redescoperit prin întrebările sale. Desigur prezența printre cei intervievați mă onorează dar vă dăruiesc volumul la rubrica noastră Picătura de carte ca să vă bucurați de oricare dintre colegii de efort auctorial ai autorului. Strângerea în volum a acestor fascicole de lumină și candoare umană vine în timp – deschidem cartea pe un text al regretatului Iustin Panța, publicat în 2000 (pp. 9-12) și încheiem cu o anchetă asupra poeziei, datată 2018 (pp. 306-324) - ca un soi de reașezare în cuvinte. Descoperim astfel dialoguri cu poetul Andrei Ileni (pp. 13-28), cu scriitorul-ostaș Radu Theodoru (pp. 29-36), publicistul Răzvan Codrescu (pp. 37-40); pictorul Constantin Ilea- de departe unul dintre cele mai vii tablouri ale artei în mișcarea ei dublată de politic și polititețuri (pp. 41- 81); traducătoarea Mihaela Pasat – o revelație necesară pentru arealul cultural românesc (pp. 82- 141); Preotul Constantin Necula (pp. 142-152); Preasfințitul Părinte (pelerin, zice Mihai Posada, și știe ce zice) Macarie, primul episcop român al Europei de Nord (pp. 153-165); Bogdan Munteanu- scriitorul martor (pp. 166-190); Doamna Anca Sărghie - și sper să fi surprins tonalitatea interviului prin modificarea titlului oferit de autor (pp. 191- 219); Pictorul Silviu Oravitzan (pp. 220-237); Poeta, eseistă, critic literar, traducătoarea și eseista Simona Grazia Dima (pp. 238-257); „Transatlantul” Ștefan Stoenescu- altă recuperare de memorie culturală de marcă (pp. 258-292) și esteticianul Titu Popescu (pp. 293-305). De aceea zic că tot ce pare o simplă carte de convorbiri este o carte de reconfirmări a unui univers de prietenie și cultură, de poezie, estetică și filologie, un soi de teo-poetică din care Dumnezeu nu lipsește ca îngăduitor al frumuseții naturii și co-frumuseții umane. Lectură obligatorie pentru cercetătorul modern al istoriei Sibiului ori al literaturii române, carte ni se oferă cu bucuria specifică omului-zâmbet care este Mihai Posada. La vreme de pace, merită o lansare potrivită!