O poveste cu ninsoare, deszăpezire și… o „atenție” refuzată, în Nou Român

Acasa >

Articol

Recent, am primit un e-mail din partea doamnei Adriana Stamminger, care ne-a relatat un episod petrecut, la ultima ninsoare, în Nou Român. Stabilită de 35 de ani în Austria, femeia a fost plăcut surprinsă să constate că bunele practici de acolo au ajuns și în comuna sibiană Arpașu de Jos. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Am venit la mătușa mea care locuiește în satul Nou Român. În 19 februarie, la ora șase dimineața am ieșit să dau zăpada, întrucât era deja un strat de peste 35 de cm.  Ieșind la poartă, am observat că era în plină activitate de dezăpezire un utilaj special pentru aceasta. Manevrat de către un domn tânar, care curăța zăpada pe stradă. M-am îndreptat spre dânsul și l-am rugat să dea zăpada și la  noi, la poartă, respectiv în curte, promițându-i 100 de lei, moment în care domnul a zâmbit. Apoi mi-a explicat pe un ton calm și prietenos cu accentul tipic de Arpașu:
„Doamnă dragă,  eu de ieri după-amiază sunt pe acest utilaj, nu am dormit deloc (era ora 6h dimineața). Dar încerc să fac tot ce pot pentru dumneavoastră!”.
Din păcate, pe poarta nu a putut intra, întrucât utilajul era prea mare sau poarta prea îngustă. Dar la poartă a îndepărtat zăpada Pico Bello!! Eu am fugit în casa repede să-i aduc un mic dar pentru ajutorul primit. M-am oprit în fața ușii utilajului și am întins mâna… La care domnul cel tânar mi-a spus: „Doamnă, eu am făcut acest gest pentru dumneavoastră pentru că am vrut să vă ajut. Nu pentru remunerație. Eu sunt primarul din Arpașu de Jos”.  Aceasta a fost prima mea întâlnire cu domnul Primar Vasile Ioan Vasu. Am zis „Domnule primar, s-a schimbat lumea! Să va dea Dumnezeu sănătate!”.
Utilajul s-a îndepărtat biciuit de fulgii mari de zăpadă.  Eu am rămas privindu-l …mă gândeam ….. este un vis real !!! Așa ceva este o normalitate în Austria unde locuiesc. Primarul vizitează oamenii și îi ajută realmente, în măsura posibilităților.
Am visat de 35 de ani de când am experimentat acest model de conviețuire să ajungem și în România la acest  nivel. Și uimită am zis, iată-l la primăria Arpașu de Jos, exemplu autetic de servire a concetățenilor!” ne-a scris cititoarea noastră. 

27 februarie 2025 la 13:35

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 45 minute
Două mașini s-au ciocnit pe strada Luceafărului din Sibiu
Un accident s-a produs luni seara în municipiul Sibiu, la intersecția străzilor Luceafărului și Corneliu Diaconovici.  „În timp ce...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Finala de pe ”Francisc Neuman”, a treia pentru o echipă sibiană. Aradul, în premieră gazda ultimului act al Cupei României
FC Hermannstadt dispută pentru a doua oară finala Cupei României, după cea din 2018, pierdută cu 2-0 în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Ursul a făcut prăpăd în Arpașu de Sus
Patru oi și șapte iepuri este bilanțul ultimei vizite pe care un urs a făcut-o în gospodăriile locuitorilor...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
S-au mai ieftinit, dar tot scumpe sunt: cireșele, fructe „de lux” în piețele din Sibiu
Luna mai aduce pe tarabele din piețele Sibiului din ce în ce mai multe fructe de sezon, mare...
Actualitate
2 min de citit