O pereche de blugi redusă la mall, cât o geacă de iarnă la second hand. De unde preferă sibienii să se îmbrace

Acasa >

Articol

Acum, în plin sezon al reducerilor ne-am întrebat unde găsim cele mai avantajoase oferte: la mall, outlet sau second hand. Așa că dis-de-dimineață am pornit în căutarea „comorilor” ascunse din magazinele menționate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prima oprire a fost într-un second hand din Cartierul Valea Aurie, pe geamul căruia scria mare și îngroșat „2+1 gratis”, motiv bun de a atrage cumpărătorul. Înăuntru vânzătoarea aranja marfa pe umerașe și între timp mai povestea cu câte un client care intra.

Custom Image

După o scurtă evaluare a produselor am găsit geci de iarnă între 50-75 lei, atât pentru bărbați cât și pentru femei, destul de calitative. Am mai găsit și blugi de la 23 de lei, bluze mai subțiri la 10 lei și ceva mai groase la 28 de lei.

350 de lei un palton, cu reducere

La mall atmosfera e diferită, iar agitația se simte din plin, în această perioadă a reducerilor. Încă de la intrarea în magazin am observat scrisul mare și roșu „Promoții”, care ieșea în evidență. Suprinzător, articolele vestimentare erau reduse, dar nu cu mult.

Custom Image

Spre exemplu o pereche de blugi costă 80 de lei, redusă de la 180 de lei. Un palton de iarnă, nu foarte gros, costă 350 de lei, prețul inițial fiind de 630 de lei. Într-un colț al magazinului găsim o geacă de fâș la 139 de lei. Totuși am găsit și ceva mai ieftin, un tricou la 15 lei, redus de la 58 de lei.

Comparativ cu prețurile de la second hand, o pereche de blugi cu reducere, costă cât o geacă de iarnă la mâna a doua.

Ultima oprire a fost la un outlet de pe B-dul Mihai Viteazu. În general prețurile din outlet sunt undeva la mijloc. Vestea bună era oferta zilei și anume orice articol cumpărat este la jumătate din preț.

Custom Image

Aici prețurile gecilor de iarnă pornesc de la 130 de lei, iar pulovărele groase de la 60 de lei. Cât despre blugi prețurile încep de la 30 de lei și ajung la 200 de lei. Un avantaj al outleturior este faptul că găsim de cele mai multe ori haine de la branduri cunoscute la prețuri mai mici, e drept din colecții mai vechi.

Ce aleg sibienii

În acest context am întrebat și câțiva sibieni de unde își aleg piesele vestimentare și unde ar fi cele mai avantajoase oferte.

Ioana este fan second hand și consideră că se pot găsi haine calitative. Alege mall-ul doar când sunt reduceri: „Cel mai des prefer second-urile. Poți găsi haine de calitate, uneori chiar de brand. Un motiv ar fi prețurile mai mici, dar și faptul că ajutăm mediul prin această redistribuire a hainelor. Un produs pe care în mall îl cumperi la 300 de lei, de exemplu, îl poți lua din second cu 50 de lei. La mall prefer să merg atunci când sunt reduceri”.

Iulia e de altă părere: „Mă duc în mall pentru că îmi place să am totul la îndemână și să mă bucur de o experiență de cumpărături confortabilă. Aici găsesc mai multe opțiuni și, de multe ori, articole de sezon care sunt exact ce îmi trebuie”.

Am întrebat și un bărbat care dintre cele trei opțiuni este cea pe care o preferă: „Prefer outlet-urile pentru că îmi pot permite produse de brand, iar reducerile sunt semnificative. În plus, calitatea este garantată și nu trebuie să mă îngrijorez că voi găsi un articol deteriorat, așa cum se poate întâmpla în unele magazine second hand”, spune Mihai.

Autor
29 ianuarie 2025 la 11:09

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Impact frontal pe DN 14, în localitatea Târnava: doi răniți transportați la spital
Polițiștii rutieri au intervenit joi la un accident produs pe DN 14, în localitatea Târnava. Un șofer nu...
Actualitate
2 min de citit