Familia unei sibience în vârstă de 45 de ani, care a murit luni noaptea la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă acuză un medic de la clinică privată din Arad, care a operat-o pentru micşorarea stomacului, de malpraxis.
Codruţa Oprean, spune că verişoara sa, Crina Răcean, a fost operată în 26 iulie şi că imediat după ce a fost externată au început problemele, care au culminat, după 3 săptămâni, cu decesul, din cauza complicaţiilor.
„Ultima dată am vorbit cu ea înainte de a intra în comă (n.red. luni) şi mi-a spus că şi-ar dori foarte mult să scape dar crede că nu mai poate. Respira tot mai greu. Eu spun că toată vina a fost e a doctorului din Arad, care nu i-a acordat medicaţia necesară după operaţie. Doctorul i-a spus că nu sunt riscuri, i-a spus că sută la sută va fi o operaţie cu succes, deşi ea avea un picior unde circulaţia era zero, avea un ulcer varicos şi chiar i-a spus chestia asta. L-a intrebat pe doctor dacă e posibil să fie riscuri. Luni dimineaţa, în 25 iulie, s-a internat, marţi dimineaţa a operat-o şi joi dimineaţa a externat-o. A început să se simtă rău de pe drum, de la Arad spre Sibiu. Ea a sperat că va fi bine, a vorbit cu doctorul la telefon, a luat calmante, dar sâmbăta, pe 30 iulie, a chemat salvarea şi a adus-o aici la spital la Sibiu şi a fost operată imediat”, a declarat Codruţa Oprean.
Tatăl femeii decedate crede că medicul din Arad a avut interesul să ia banii şi că nu şi-a făcut meseria cum ar fi trebuit, iar acum trebuie să plătească. „A mai durat o zi şi a trebuit să o aducem iar la operaţie. Eu zic că doctorul de la Arad nu s-a ocupat de ea, nu ştiu ce analize i-a făcut că a chemat-o luni, iar marţi dimineaţa a şi operat-o. A avut interes să ia numai banii. Doctorul a zis că a făcut tot ce a putut, dar nu e adevărat. Nu şi-a făcut datoria cum trebuia. Vreau dreptate şi să plătească, dar nu e destul o plată, că e viaţa fiicei mele care a murit”, a spus Petru Răcean, tatăl femeii.
Stâlpul familiei
Crina Răcean lucra de mai mulţi ani în Germania, ea fiind cea care sprijinea financiar familia din Sibiu, unde mai avea o soră bolnavă. În ultimele luni se îngrăşase foarte mult şi luase hotărârea să se opereze pentru a nu fi văzută de neamurile din Sibiu în acel mod.
„Ea era sprijinul familiei, părinţii sunt bolnavi, are o soră paralizată de 6 ani la pat. Ea muncea în Germania şi le trimitea bani. De acolo a venit să facă operaţie de micşorare a stomacului. A vrut să se opereze pentru că în ultimele luni s-a îngrăşat tare şi nu vroia să o vadă nici neamurile aşa. Nu s-a temut niciun moment, pentru că doctorul i-a garantat reuşita. Ea nu a fost cusută bine. Ce s-a întâmplat acolo, nu ştiu, pentru că, venită acasă, a stat liniştită, iar după două zile, sâmbătă, am adus-o la spital de urgenţă şi au operat-o. Nu a fost veificată bine. La acest om nu mai are nimeni ce să caute să se opereze, pentru că am impresia că nu este un medic bun”, a spus Gheorghica Durica, mătuşa femeii decedate.
Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Constantin Roşca, a declarat că femeia a venit în UPU şi s-a luat decizia de a se reinterveni chirurgical. „Pacienta a ajuns la finalul lunii trecute cu o stare de peritonită secundară unei rezecţii gastrice efectuate în Arad. Din păcate, pe fondul durerii, pe fondul sindromului ferbril s-a impus o internare de urgenţă pe secţia chirurgicală pentru a fi reevaluată, s-a reintervenit chirurgical şi s-a continuat tratamentul. Pertonita impune o gravitate severă pentru că riscurile sunt majore, nedrenată la timp, neintervenit chirurgical la timp se ajunge la decesul pacientului”, a declarat dr. Constantin Roşca, medic şef UPU.
Întrebat dacă acea operaţie a fost făcută corect sau nu, dr. Roşca a spus că e greu de precizat, pentru că timpii operatori sunt clasici, dar că se poate ca după operaţie să se infecteze fie intraspitalicesc, fie în timpul pansamentelor, cert fiind faptul că la Spitalul din Sibiu femeia a ajuns cu semne de infecţie în cavitatea abdominală.