Articol
Limba română nu e niciodată cum crezi că vorbeşti
Ne complicăm în inspiraţii, existăm între ideologii şi traumatisme, câteodată constatăm cine ne-a configurat trecutul şi combinaţiile din motivarea viitorului uitat într-o parcare subterană. Alteori, avem halucinaţii şi ne îmbulzim la vot (asta da, inspiraţie!), în lipsă de ce-ar trebui să ne preocupe după ceea ce a fost să nu fie. De obicei, totul e pe dos, din motive întemeiate pe combinaţiile fără legătură cu explicarea şi întristarea votului singuratic prin absenţa participativă din tihna electoratului.
Nu e indicat să motivăm drepturile şi convingerile (selective sau aleatorii) într-un moment electoral. Ar trebui să ne păstrăm, chiar să ne tăinuim convingerile, chiar cu riscul neadaptării rezultatului votului cu socoteala de acasă. E o combinaţie de motive în orice tentativă de reprezentare şi de afirmare vocaţională-dacă ne încadrăm în politica de cadastru a partidelor cu-sau-fără lideri autoimpuşi prin sindromul candidatului unic. Care ar mai fi "vocaţia" votului?
Nu e indicat să avem prea multe motive, combinaţii şi resurse convingătoare, într-un singur sens, în cursa electorală a europarlamentarilor şi ambiţioşii, şi aceiaşi românoparlamentari, sau între sensurile de la "locale" şi pentru prezidenţiale-singurele care mai incită la motivaţii. Un exerciţiu de comasare a lor, la nivelul dorinţei individuale, până la configurarea scopului nedefinit, nu e posibil de atins. Indiferent de tipul sau miza unui scrutin, ne complicăm prin motivarea constituţională a negaţiei. Doar pentru că, întâi, constatăm şi apoi negăm ce şi cum s-a votat. Totul se desfăşoară atât de liniar, încât repetăm şi asistăm la configurarea votului împărţit în sferturi de motive. Se va întâmpla (ceea ce şi dorim) ca cele patru motivaţii (cu posibile repetări) dintr-un an complicat şi resetat, să nu mai aibă motivaţia perspectivei viitorului din jargonul politic.
Nu prea desluşim ce ne aşteaptă. Chiar dacă s-ar putea explica, nu înseamnă că suntem contra convingerilor, iar dacă se poate explica, nu înseamnă că şi există raţiunea votului închipuit. Nu avem convingeri de împărtăşit în secţia de votare din parcările subterane ale naţiunii. Ne recuperăm între scrutine şi absenţe strategice, dar nu ne explicăm efortul care confirmă nulitatea unui drept încătuşat între spaime şi combinaţiile raţiunii din ceea ce a mai rămas de votat. Aşa (dintotdeauna) s-a configurat nedesluşitul şi ne complicăm, şi nu avem motive de recuperare a intenţiilor, în avans. Ne convine. Chiar aşa se va întâmpla (încă o dată) după ce ne-am motivat prin pirateria şantajării votului.
Nu ştim să ne complicăm, între motivaţii individualizate şi obligaţii vulnerabile. Între inspiraţii electorale şi inhibiţii partizane nu e cazul să evaluăm "votul definitiv" şi să investigăm uitarea dintr-o urnă fără forma umană a discernământului, sau deznodământului, sau ce-o mai fi…
***
Ne complicăm între inspiraţii şi repetăm votul între respiraţiile adaptate evoluţiei uitării, fără să investigăm de ce ne-am ales cu o motivaţie a trecutului actual…